Ma chinui sa-mi aduc aminte de un film SF pe care l-am vazut acum nustiu cati ani, ca sa pot sa descriu mai bine noaptea in New York. In filmul pe care il am in cap, globul era supra populat, si oamenii erau impartiti in mai multe categorii (nu mai stiu daca 2 sau 7). Fiecare categorie traia, muncea, si se bucura o zi, dupa care statea in staza cat timp celelalte categorii de oameni traiau, munceau si se bucurau. Ceea ce m-a facut sa ma gandesc la filmul asta este senzatia pe care am avut-o dupa ce m-am plimbat ieri seara pe strazile New York-ului.
Ziceam ca Shoni a vazut un restaurant care parea decent, si ca ne-am hotarat ieri seara sa mancam acolo. Localul, cu specific italian dupa firma, a fost la nivelul asteptarilor. Am mancat bine, am baut un ceai (si cand zic ceai, zic Long Island Iced Tea), si ne-am hotarat sa gasim un bar sa ne bem mintile. Undeva aproape am zis noi, convinsi ca din sumedenia de bodegi care se vedeau pe 8th avenue o sa gasim si noi una care sa se potriveasca cu bugetul nostru de oameni ai muncii.
Doar ca s-a dovedit ca sambata seara la orele zece trecute fix, pe 8th Ave, intre 28th street si 57th street, bodegile sunt ori goale (si deci nu intram ca daca nu e nimeni inauntru ori sunt scumpe ori sunt nashpa), ori atat de pline incat aruncatul unui ac pe podea ar fi imposibil.
Am trecut si pe langa un local al carei firma zicea “Gentlemen’s Club”, cu o sigla de un movroz strident, si cu doi negrii cam de doua ori cat mine, atat pe inaltime cat si pe latime la usa. Shoni a fost foarte incantat de idea de a merge acolo, sa vada nurii americani in actiune, dar am reusit sa-l oprim. Eu i-am zis ca-s barbat insurat, si nu pot sa ma uit la tsatse care mi se arata pe bani (daca ar fi fost pe gratis ar fi fost evident altceva), iar Chris a zis ca sunt gadjici mult mai bune si mult mai accesibile si mai gratis in Meat Packing District. Asa ca sa luam un mijoc de transport si sa mergem acolo.
N-am avut noroc de taxi, iar eu zgarcit cum sunt am sugerat metroul, ca doar abia mi-am cumparat cartela cu calatorii nelimitate. Cred ca am un mare talent de leader, caci iarasi propunerea mea a prins imediat. Desi daca e sa stau sa ma gandesc mai bine, s-ar putea sa fie si din cauza ca taxiurile ne ignorau pe noi, si Shoni avea chef sa vada tsatse. Asadar, metrou a fost.
Meat Packing District nu e chiar asa departe de unde eram noi. Cred ca vreo 3-4 statii cu metroul (fara sa le punem pe alea pe care metroul le-a sarit). Acum sa fac o paranteza. Cand Chris a zis MPD, eu am crezut ca e o parte a orasului unde ocupatia principala a oamenilor e impachetatul carnii. Asa cum Financial District este locul unde ocupatia principala a oamenilor sunt Finantele. Sigur, cam asta se intampla in MPD, doar ca e vorba de o cu totul altfel de carne.
Daca obisnuiti sa va uitati la televizor, probabil ca sunteti familiari cu serialul Sex and The City. Meat Packing District este partea din New York unde locuieste Samantha. Nu conteaza foarte mult in povestea mea despre noptile new-yorkeze, dar ajuta fanilor trivia.
Spuneam de MPG. Imediat cum ne-am dat jos din metrou m-a lovit. O strada lunga de tot, cu cluburi pe ambele parti ale strazii. Stiu ca sunt cluburi, ca sunt cozi la intrare mai abitir decat atunci cand se bagau adidasi si calculatoare la Gostat iar la usi specimenul ala de oameni pe care il vazusem mai devreme. De doua ori mai inalti, de doua ori mai lati ca mine. Nu pot fi nici ocoliti si nici sariti.
Ca omu care a venit de la tara si n-a mai vazut televizor color ma uitam eu la cozile alea. Si nu pentru ca nu mai vazusem gadjici cu cracii pana in gat, ci pentru ca n-am stiut ca decolteul poate sa fie pana la genunchi.
Ne-am clatit ochii ca la vreo 45 de minute, si chiar am incercat sa stam la o coada sa ne bagam in vreun club, dar bouncerul (foarte politicos de altfel si vorbitor de Ivrit) i-a recomandat lui Shoni sa nu stam, ca cica daca stam la coada ne poate prinde 2 dimineata pana sa intram inauntru. Sau cel putin asa a tradus omu. L-am crezut, din doua motive: unu la mana nu vorbesc ivrit, si nici nu era alta persoana care sa para ca vorbeste asa ceva in jur, si doi mi-era frig, si n-aveam chef sa stau pe loc.
Si din nou mergem pe jos. Cred ca ieri am mers pe jos mai mult de trei ore in total. In fine oboseste si Shoni, si propune sa luam metroul. Zis si facut. Am coborat o statie mai devreme, cu scopul declarat “sa descoperim un restaurant la care sa mergem astazi”. Eu sincer cred ca Shoni are hemoroizi si nu poate sa stea jos. Ma dor picioarele numai cand ma gandesc cum a fost aseara.
Orisicat. de la metrou pana la hotel cam vreun kilometru. Pe Broadway. Din nou sunt sigur ca nu pot sa descriu in cuvinte. Am sa incerc cu comparatii. Aglomeratie. Mai ceva ca in Obor duminica. (stiu ca Ontanu a inchis piata Obor ca sa faca nush ce centru comercial acolo, dar in alt loc nu am vazut asa aglomeratie in Bucuresti. poate pe Lipscani in vremurile lui bune, dar parca totusi aici era mai ceva). Se crapa de miezu noptii cand eram pe Broadway, si totusi era aglomerat. Foarte aglomerat. Aceleasi gadjici bune ca si in MPD, aceiasi tipi pe care daca i-as vedea in Romania pe strada i-as numi copii de bani gata. Ma intreb ce fac oamenii astia in timpul zilei.
Maine e St. Patrick’s day. Si aud vorbindu-se despre o mare parada. Am sa incerc sa ajung sa o vad, si seara am de gand sa fac pe turistul japonez (A one moe picsha plis…. a one moe picsha plis…), si continui. Ar trebui sa ma stradui sa scriu in timpul zilei, caci vad ca de fiecare data cand ma apuc sa scriu seara ma doboara somnul…