Sometimes you’re the bug, and sometimes you’re the windshield

Am o boala pe oamenii de la Marketing. Obisnuiam sa spun Sales & Marketing, sau pe scurt S&M, dar de fapt cu bietii vanzatori n-am nimic azi. Am insa un cui teribil de mare cu oamenii de la Marketing, pentru ca ne-au furat toate lucrurile bune.

Cand eram eu mic, poze la diferite evenimente faceau numai oamenii care aveau o anumita educatie artistica, si un anumit simt plastic. Sigur, erau si “colorata - maine-i gata”, dar aia erau numai pe la mare, si rareori pe la sinaia/predeal. Si numai in sezon. Cand venea insa vorba de facut poze serioase, erau oameni cu pregatire. Apoi a aparut camera digitala, si oamenii de la marketing au mirosit ca se pot face bani cu asta. Au scos camera “semiprofesionala” cu autofocus. Si practic au inventat fotograful de nunti-botezuri, si apoi alte feluri de fotografi “specialisti” care au o camera cu degete care le face toata treaba. Si din 500 de poze, scot vreo 3 bune, dar lasa nemancati o suma de oameni care ar putea sa scoata 450 de poze bune din 500. Sau care pentru 3 poze bune au nevoie sa traga maxim 4.

Apoi, ceva mai tarziu au aparut calculatoarele. Tin minte cand eram mic mergeam la mama la birou sa perforez cartele. Imi placea la nebunie treaba asta, si de la asta mi s-a tras meseria pe care o am acum. Dar pe vremea aia, ca sa ai un job in domeniul calculatoarelor, trebuia tata sa stii meserie. Sa visezi noaptea cartele perforate. Ma mandresc ca stiu sa fluier la 1200 baud si chiar sa ma sincronizez cu un modem. Apoi a venit Marketingu, si a zis “hai sa facem calculatorul personal”.  Hai sa vindem un sistem de operare usor de folosit. Hai pe sistemul asta de operare sa dam posibilitatea sa facem mai multi utilizatori, si hai sa-i zicem unuia “Administrator”. Si asa au aparut “Administratorii de Sisteme de calcul”, care habar nu au care e diferenta dintre un bit si un byte. Si dupa un timp, pentru ca nu era suficient, oamenii de la Marketing au zis “hai ca se mai pot scoate niste bani din prostia oamenilor astora. Hai sa facem niste certificate cu titluri pompoase”. Si asa au aparut certificarile numite MCSE. Si pentru ca era trendy  sa ai titluri, clicaitorii de maus care se credeau mari administratori de retele, s-au dus la seminarii scumpe, au dat teste pe care si copii de gradinita le luau, si si-au pus certificari in titluri. Iar cei care au crezut ca au inteles ca certificarile n-au nici o valoare, si care si-au vazut de treaba lor au ajuns sa fie “sclavii” unui MCSE-SP.

Concurent cu treaba asta, niste oameni cu scaun la cap au zis “hai sa facem o retea de calculatoare atat de intinsa, si atat de bine organizata, incat daca vine razboiul si ne distruge o parte a retelei sa nu patim nimic”. Si asa a aparut Internetul. Si alti oameni au zis “hai sa folosim internetul asta ca sa ne prezentam lucrarile stiintifice, sa le vada toata lumea”. Si asa a aparut World Wide Web-ul. Apoi oamenii de la Marketing au vazut ca e rost de bani, si au inventat Search Engine Optimization si Pay Per Click advertising. Si apoi s-au inventat consultantii si expertii in SEO si PPC. Si pentru ca nu ieseau destui bani, s-a inventat Web 2.0, si am citit recent si despre Web 3.0.

Si o suma de oameni la costum care dau din gura fara sa stie despre ce vorbesc au joburi platite cu sute de mii de euro pe an, si se dau mari inteligenti. Dar cand aduci vorba de un Borges, Miguel de Cervantes, sau chiar Shakespeare, dau din umeri, ca n-au auzit. Ca dech… fiecare cu gasca lui.

In consecinta, declar sus si tare aici dragi marketoizi ca va urasc din toata inima.

Eu. (CCNA, CCAI, CCNP, MCP, precum si alte prescurtari celebre)