Sometimes you’re the bug, and sometimes you’re the windshield

Astazi am avut o revelatie. Si revelatia asta nu s-a intamplat in timpul sedintei saptamanale a managerilor cand domnul aiti manager nereusita de a face departamentul pe care-l reprezint sa pice prost, ci cu vreo doua ore mai devreme, cand am ajuns la birou.

Azi renumitul manager a avut o vestimentatie “de dizainar” compusa din urmatoarele: bluza roz-visiniu-magenta (nu sunt foarte bun la culori, pentru mine exista un total de vreo 10 culori, dar gadjicile din birou si-au dat cu parerea, si de aici a rezultat descrierea). Sus numita bluza vine cu nasturi si un buzunar la piept, cu inscriptie din stralucis (nu stiu cum sa-i zic, e o chestie care straluceste) cu literele YSL. Asortat cu bluza, o pereche de pantaloni verde crud (culoarea salatei), cu curea alba cu catarama pe care scria “versace” cu un roz asortat cu bluza, si pume albe (le-as zice adidasi, dar sunt facuti de puma).

Daca n-as cunoaste-o pe nevasta-sa, as zice ca omul e pe invers (a nu se intelege ca as fi impotriva curentului, n-am nimic cu oamenii care sunt asa, e treaba lor). Cunoscand-o insa pe nevasta-sa sunt convins ca omul nu e pe invers, ci e doar lipsit total de gust. Ceva in gentul taranilor ajunsi la oras, care nu inteleg nimic din mentalitatea de “orasean” dar care vor sa para “integrati in societate”. Si cum prostul nu e prost destul pana nu e si fudul…

Revenind la revelatia mea… o sa mai fac o mica paranteza. Initial am venit in tara mancatorilor de hamburgeri pentru un termen scurt, cu scopul precis de a produce suficienti bani ca sa am de avans pentru un apartament in Bucuresti. Apoi nevasta mea din prima casatorie a insistat ca ea ar vrea sa mai stea o vreme pe taramul asta, pentru diverse cursuri de specializare in spital. Ceea ce vreau sa subliniez in poveste este ca prezenta mea aici nu este un scop in sine, sau o destinatie, ci un mijloc prin care urmaresc sa-mi ating scopul. Si daca maine oferta de pe alte meleaguri - fie si de la Cucuietii din Deal sau din Slobozia - este mai atragatoare, nu am sa am nici un regret in a lasa tara asta sa stea cu hamburgerii ei. Aiti managerul meu insa este un om realizat. Aparent visul lui este de a ajunge “om ajuns”, si atitudinea lui superioara, nimicnicia celorlalti, care il murdaresc si cu privirea si atmosfera pe care o creeaza sunt numai efectele faptului ca el crede ca s-a ajuns, si ca acum e “cineva”.

In consecinta, de azi inainte am sa-l privesc ca ceea ce este - un taran “ajuns”, un muzeu al infatuarii prostiei si am sa-l tratez ca atare. Iar cand va veni momentul in care sa-i distrug piedestalul de fum pe care s-a catarat…