… Si de ce m-am indragostit de el, si de ce sunt mandru de telefonul meu cel nou, si alte basme cu talc
Prin forta imprejurarilor, am ajuns azi dimineata la 6, dupa un volanit de vreo 8 ore si jumatate din nou in New York. Nu ma asteptam sa-l gasesc asa cum l-am lasat in mai, imbobocit si in viteza, pentru ca New York n-ar fi New York daca ar fi acelasi oras ca si in intalnirea precedenta. Astazi insa a fost pentru prima data cand am fost surprins neplacut. Cred ca feeria aia de care se bucura cuplurile de indragostiti la inceputul relatiei s-a cam dus, si odata cu semi-rutina instalata, defectele care la inceput mi se pareau calitati, au inceput sa fie defecte.
Trebuie sa recunosc ca nici eu nu sunt ingeras, am si eu partea mea de vina pentru racirea relatiilor dintre noi. N-am mai venit cu mentalitatea de turist japonez si cu atitudinea “Uan mo picsha pliiiis”. nu mai sunt tanarul neexperimentat si usor de impresionat cu fraze bine ticluite si ametit de extazul lui “prima data”. M-am mai harshait si eu si vreau o discutie inteligenta, un mers la teatru, un buchet de flori… Nu mai tine cu uite soare – uite stele, uite Brooklin Bridge, zi “branza” sa te trag in poza. In plus, recunosc, in centrul atentiei nu mai este citadela, ci noua mea jucarie, Nokia E90, de pe care de altfel scriu acuma.
Dar nu telefonul este subiectul zilei, ci New York. Azi a trebuit sa alerg dupa o multime de lucruri, si nedormit si injectat cu redbul fiind am fost si foarte morocanos. Si am remarcat ca orasul miroase. Dar rau de tot. Cum ai iesit putin din districtul financiar si din zona “turistica”, nu mai e pic de umbra. Si daca nu e umbra, temperatura urca pana pe la douaj de mii de grade d’astea americane (adica vreo 45-50 celsius – de… inflatia bat-o vina). Si cand am crezut ca nu se poate mai rau, ca miros mai greu si mai gretos nu se simte nici la Glina intr-o zi de canicula, am intrat la metrou. Care metrou, trebuie sa recunosc ca are aer conditionat in vagoane. Dar pana la vagoane astepti vreo 5-6 minute (sau daca ai norocul meu si ai nevoie de un anume tren care la ore de varf se inghesuie sa vina la 15 minute odata…) intr-o caldura in care un om daca ar muri n-ar putrezi, caci s-ar face scrum inainte. Si ce bine miroase transpiratia evaporata in statie si apoi recondensata in vagonul cu aere cu conditii… Pofta buna. Ca eu vroiam sa mananc inainte sa am experienta subterana.
Deci n-am mancat. M-am dus la IKEA sa cumpar mobila. De care n-am cumparat, ca dupa ce m-au convins ca vreau altceva decat chestia dupa care venisem, au descoperit ca n-o au in stoc. Dar despre alta cu alta ocazie, caci s-au facut 39 de ore si 40 de minute de cand m-am trezit ultima data, si n-am de gand sa ajung la 40 de ore fara somn.
Dar dupa cum spunea Ion intr-un banc politic, batandu-se cu pumnul in piept, “ura mea e aici”. Si cum intre dragoste extrema si ura extrema e o linie atat de fina…