Ultimul episod.

Gata. S-a incheiat. A fost ultimul act, ultima reprezentatie, ultimul sezon. A cazut cortina, la revedere.

Nu, nu este vorba de ultimul episod din a doua descalecare a mea ca blogger. Este ultimul episod consumat cu bodiguard special angajat in acest scop si cu mult iubitul aiti meneger. Lasat pe ultimul moment, anuntul cum ca vom fi vaduviti de inca un coleg a fost facut dupa ce susnumitul bodyguard a escortat persoanele importante spre iesire, si include o notificare despre o cina oferita de companie maine. Un fel de parastas de 7 zile facut a doua zi, caci persoana in cinstea plecarii careia vom bea, manca si ne vom veseli maine nu va fi printre invitati.

Pana la urma, totul e bine cand se termina cu bine, zic eu. Managerului demisionat (povestile sunt doua, una zice ca e demisionar, cealata ca e demis, deci noi il vom numi demisionat) ii uram numai bine in activitatile pe care doreste ale intreprinde, si daca n-a reusit in tara tuturor posibilitatilor, sa speram ca va reusi in tara unde totul este posibil (daca cunosti pe cine trebuie).

N-am sa inchei epitaful fara sa povestesc si varianta prescurtata de pe partea cealata a baricadei. Concluzia e ca nu se mai putea domne. Americanii sunt niste idioti, te taxeaza fara sa-ti spuna (intr-o paranteza zic “mai ales daca folosesti un credit card peste limita de credit”), nu stiu sa construiasca o casa adevarata si traiesc toti in niste baraci, masinile consuma mult si benzina e scumpa (un calcul sumar arata ca azi costa 91 de centi litrul), si in plus la birou nu-l apreciaza nimeni, ca sa nu mai vorbim ca salariile de aici nu se compara cu alea din Romania.

Trist fiind ca am ramas singurul roman din sediul american (si nu e inca clar daca si din intreaga companie), zic sa las blogareala pe ziua de azi, si sa ma duc sa vorbesc cu prietenul meu Jack. Care, nu-i asa, e prietenul nostru, al tututor.

Ura!

1 Comment

  1. andix says:

    bun. acu te rog sa iti iei biroul inapoi.
    ca meriti :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>