Am inceput sa scriu povestea asta acu 11 zile (adica pe 8 august), cand eram sub directa influenta a respectivei fripturi, dar din lipsa de timp n-am terminat-o, si azi am gasit de cuvinta sa mai tai bucati din ea (pe care bucati acum le consider irelevante). Imi cer scuze, am zis la “about” ca nu schimb nimic din ce-am scris, doar ca daca n-a fost publicata, nu se pune.
Asadar, sa rememoram. E 8 August 2008, si ne aflam dupa o saptamana in care i-am avut pe cap pe Bobi. Pentru efortul sporit (si mai ales pentru a sarbatori faptul ca pleaca), onor patronatu da o masa. Care masa se intampla sa fie (la sugestia publicului) la Hyde Park, care se intampla sa fie cel mai scump restaurant pe care il stiu eu din Columbus. Parcare n-are decat cu valet, si pana sa vina baiatu sa-mi ia masina (ford focus, model 2008, da ?), am stat si m-am uitat cum a parcat un G-Classe si un Bentley (n-am link la bentley, ca n-am gasit pe pagina lor masina aia, probabil ca era de anu trecut).
Cu toate ca e o carciuma unde nu intrii fara rezervare si fara cravata (daca n-ai cravata te rezolva ei la intrare, eu aveam), preturile nu sunt exagerat de mari. Adica o friptura e in jur de 40 de tsechini. Un platou cu scoici, crab si lobster (nu-mi vine in romaneste cum se zice la ala) pentru 4 persoane e pe la 70. Scump, dar nu exagerat. Meniul nu foarte lung, dar sofisticat. Prezentarea cu poze, si din cate am observat la mesele alaturate, dupa ce vine mancarea, la vreo 5 minute vine bucataru care zice “sunt gigel, si eu v-am preparat friptura. este asa cum v-ati imaginat-o?”. L-am intrebat pe chelner ce se intampla daca raspunzi ca nu (eram pus pe glume) si mi-a explicat ca politica restaurantului e ca daca clientul nu zice ca mancarea e perfecta (deci nu se pune problema sa nu-i placa… trebuie sa fie perfecta), atunci e gratis. (“It’s perfect or it’s free” a fost exprimarea lui).
Revenind la meniu. Ziceam ca preturile pareau decente, pana sa vad specialitatea bucatarului sef, care era o friptura de 6 uncii (adica fo 170 de grame inainte de preparare), Kobe beef ii zice, care costa numai 110 tsechini. Mai de la tara fiind eu, si pentru ca religia imi interzice sa dau 110 dolari pe o friptura, si pentru ca platea compania, si pentru ca eram de parere ca dupa supliciul de o saptamana cauzat de prezenta bobilor merit, am comandat friptura de 110 dolari. Si exemplul mi-a fost urmat de sase din cei noua comeseni.
Fireste, au mai fost si niste aperitive inainte de friptura, si o cafea (la mine) si prajituri (la altii) dupa, dar nimic nu se ridica la nivelul fripturii. Ca o fi ratiunea care imi soptea ca daca costa 110 dolari trebuie sa fie buna – ca o fi fost chiar cea mai buna friptura pe care am mancat-o… nu pot sa spun. Cert este ca acum, la aproape 2 saptamani de la eveniment eu continui sa ma gandesc la modul in care se topea (la propriu) carnea in gura. Si da, salivez in timp ce scriu. Si ma gandesc la tata care intotdeauna mi-a zis ca nimic nu valoreaza mai mult decat pretul de pe eticheta. In cazul asta insa, sunt aproape tentat sa zic ca daca nu valoreaza mai mult, aproape cu siguranta nu valoreaza nici mai putin.
Dupa cum ziceam si mai sus, restul detaliilor de la Hyde Park le-am taiat. Dar daca, in trecere fiind prin Columbus, aveti de dat 110 tsechini pe o friptura, stiu eu un loc bun.