Scurt de tot, caci timpul preseaza (chiar vreau sa ajung la Razboiul Stelelor la 10.40 in Times Sqare).
Sunt de 3 zile in New York, si cum am mai zis in alte posturi, de fiecare data cand am venit aici am avut cate o experienta neobisnuita, surprinzatoare. De data asta am venit pregatit, si hotarat sa nu ma las luat prin suprindere de nici una dintre posibilele tentatii ale orasului.
Drept pentru care n-am sa povestesc despre “Ion’s Cafe”, sau cafeneaua lui Ion, unde chiar am mancat o tochitura de 100 de puncte, si nici de faptul ca taranii romani sunt peste tot (am vazut cativa in weekendul asta).
Poveste scurta, si la obiect (introducerea deja a fost mai lunga decat restul povestirii). Am aterizat in New York miercuri, cand se crapa de 9 seara. Si ma taia la ramadan de parca nu mai mancasem de 3 saptamani (recunosc, ma stradui sa slabesc, si nu prea mananc decat daca chiar mi-e foarte foame, si chiar atunci mananc numai chestii “sanatoase” si lipsite de calorii). Oriscat. Ma taia la ramadan, si eram in New York. Drept pentru care am decis ca e cazul sa ma abat de la reguli, si sa mananc cat mai nesanatos cu putiinta. Un hamburger am zis. Si ce hamburgarie e mai slinoasa decat McDonalds? Zis si facut, am intrat in McD, sa cer un hamburger. La ora aia nu era nimeni in local in afara de mine, omu de la tejghea si oamenii din bucatarie. Omul de la tejghea asiatic in toata regula, cu ochi oblici, pielea galbena, si accent corespunzator. Oamenii din bucatarie, negrii get beget, din ghetou. Adica cu lanturi si tatuaje dupa standardele in vigoare, batic pe cap si asa mai departe. Singura chestie care lipsea era mingea de baschet, si stereotipul ar fi fost complet.
Si ce m-a socat atunci? Faptul ca cei trei vorbeau intre ei SPANIOLA. Si faptul ca asiaticul de la tejghea m-a intrebat ce vreau in spaniola cea mai pura si cu accent pur de “buenos dias estimados televidentes”…
Globalizarea, bat-o vina.