Sometimes you’re the bug, and sometimes you’re the windshield

De noua zile sunt in Romania, si tot felul de oameni ma intreaba ca ce dor mi-a fost de tara, ca cum imi place, cum gasesc Romania dupa 2 ani, ce s-a schimbat, si asa mai departe.

Am concluzionat ca nu Romania e cea care s-a schimbat, ci eu. Am inceput sa am fitse de american cred. Si sa povestesc, caci, Romanie, te iubesc atat de… atat de…

Unul dintre motivele pentru care am venit in tara (nu era absolut necesar sa vin acum) era sa-mi reinnoiesc viza americana. Din nefericire, operatiunea asta este una care se face pe bani, in sensul ca trebuie platita o taxa de 131 de dolari americani pentru a avea un interviu. Zis si facut. M-am dus sa platesc taxa. Singurul loc unde se poate plati aceasta taxa este la Banca Transilvania. Repet. Banca Transilvania. Cetatenii pentru care lucrez in strainezia nu ma platesc in lei, deci in consecinta n-am lei. Drept pentru care m-am infiintal la ghiseu si i-am dupa ce m-am uitat cum domnisoara isi cojeste un mar vreo 5 minute mi-am luat inima in dinti si i-am zis “domnisoara, fir-ati amabila, vreau si eu sa platesc taxa pentru interviu la ambasada sua”. Si i-am intins formularu pe care scria cum ma chiama, precum si unul din cardurile pe care le car cu portofelul. Domnisoara s-a uitat gales la mine si mi-a zis ca nu se poate plati decat cash, caci ei nu lucreaza cu plastic.

Oarecum dezorientat, si dupa ce am intrebat de doua ori daca acolo e BANCA (si ma repet BANCA) Transilvania, am scos din buzunar doua bancnote de 50 de tsechini americani, trei de 10 si una de 1. Pe care i le-am intins tinerei. Ea s-a uitat din nou gales la mine, si mi-a zis ca trebuie sa-i dau lei. De care i-am explicat ca n-am, dar am intrebat “da’ cat e taxa?”. Si ea mi-a raspuns “131 de dolari”. “Si eu ce ti-am dat?” zic. “Pai stiti” zice tanara “aici nu se pot face decat plati in lei. taxa e 131 de dolari la cursul zilei”. I-am explicat ca n-am lei, ca daca aveam ii beam, dar daca ne aflam la Banca Transilvania sunt convins ca va gasi ea o metoda sa faca cei 131 de dolari la cursul zilei sa arate a ceea ce ii dadusem.

Pana la urma, dupa lungi parlamentari, timp in care in spatele meu se formase o coada de 10 persoane s-a demonstrat ca 131 de dolari la cursul zilei n-au nici o legatura cu 131 de dolari americani. Si daca ai dolari americani, trebuie sa-i schimbi in lei, dupa care cu leii astfel obtinuti poti sa iei dolari americani la cursul zilei cu care platesti taxa la ambasada. Care in cazul meu particular s-a dovedit a fi 138 de dolari.

Si te iubesc atat de… atat de…

Povestea de mai sus se intampla vineri. Sambata am baut, ca era sfantu Dumitru, si cum asa il chiama pe Cioby de la iNES, ce era sa facem si noi.

Duminica insa, aveam nush ce treaba in oras. Eu locuind in zona Brancoveanu pe perioada sederii mele in localitate, aveam treaba undeva pe la magazinu Junior, pe splai. Nush cum m-am invartit eu pe strazi, ca am ajuns pe strada aia pe care vine tramvaiul la Unirii, dinspre Bingo Europa. Aparent, la Mitropolie era o cutie de metal care zicese ar avea inauntru nuhs ce oseminte a lu care cine stie ce sfant. Moastele lu sf Dumitru zicea lumea. Si se statea la coada, ca oamenii asa-zis religiosi sa-si impreuneze saliva pe respectiva cutie si sa zica ca cine stie ce sfanta treaba au facut ei.

Oameni la coada multi, ca religia e in floare. Sirul de cetateni cobora de sus din deal de la Mitropolie, dadea coltul la piata Unirii, si urca inapoi in sus tocmai pe strada pe care veneam eu in jos. Jandarmeria a organizat coada asta cu constiinciozitate, cu gard intre coada si restul lumii care circula, ca de, sa nu se bage credinciosii in fata, in felul asta reusind sa ocupe jumatate de carosabil. Pe cealalta jumatate se inghesuiau masini sa mearga pe doua sensuri, la viteza melcului turbat.

La inceput n-am inteles care e sensul gardului, dar ziua era frumoasa si eu conduceam cu geamurile deschise, iar la viteza de 300 de metrii pe ora cu care mergeam am avut ocazia sa asist la cateva intamplari de la coada.

Una la mana, am vazut oameni imbulzindu-se, ca la 30 de cetateni inainte de sfarsitu cozii, ca “ba mi-a tinut mie doamna randu ca am fost acasa sa las nepotu”, “ba nu ti-a tinut, ca eu nu te stiu, treci la spatele cozii”. Cu 30 de cetateni inainte de capatul gresit al unei cozi de sa zic vreo 2000 de oameni. Ce conta ca erau alte 1970 de persoane inainte? fix baba aia care “si-a lasat randu” nu avea loc. Si crestineste au impins-o la coada.

A doua la mana, avansand inca un semafor (deci cale de vreo 2 masini-lungime) asist la o alta discutie care aparent era despre un arab care se mutase in bloc si tot venea cu femei la el pe acasa. Si problema nu era cum sa vina sau nu cu femei, ci faptu ca isi parca masina de o asa maniera de cand pleca toata mizeria de la esapamentu lui ajungea fix la banca la care doamnele stateau si ele sa mai vorbeasca. Gasesc ca si lucrul asta e crestineste gandit, ca de ce sa-i zici omului sa parcheze mai acana cand poti sa-l barfesti la coada la moaste?

Acu ca tot veni vorba de ziua in care s-au bagat moaste la mitropolie, explicati-mi si mie careva de ce toate babele barfitoare se duc de sarbatori la mitropolie sa ia mir si sa se inchine la niste oseminte in care nu cred? Adica ce rost are ma intreb? In afara de faptul ca ma face sa-mi iubesc mai mult tara.

Si te iubesc atat de… atat de…

Cum refrenul nu-mi apartine, zic sa o las pe d-ra Alina Manole sa explice cat de mult iubesc eu Romania, in clipul de mai jos: