randurile ce urmeaza sunt scrise de Dana, si cu permisiunea ei le-am reprodus mai jos.
Principiul retroactivităţii legii
Profesia de avocat implică … diverse şi prezintă … multe aspecte. Există o lege care te organizează în ce mod şi cum să funcţionezi ca atare. Mai există şi un Statut al profesiei, din-acela de mai e publicat şi prin Monitorul Oficial, care te mai organizează şi mai şi. Şi mai sunt şi hotărârile Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi cele ale Baroului din care faci parte, pe care, evident, trebuie să le respecţi dacă vrei să „beneficiezi” de o biată ştampilă de avocat.
Toate organisemele acestea îţi sunt destul de necunoscute, dacă eşti un avocat umil, neconectat la sistem. Cum este cazul, foarte probabil, al aproximativ 7.000 de avocaţi definitivi şi 1.200 de avocaţi stagiari, membri ai Baroului Bucureşti.
Şi, dacă eşti printre cei „neconectaţi”, stai şi tu cu ochii geană să vezi ce ţi se mai poate întâmpla, pentru a nu te trezi exclus din profesie fără să îţi fi dat seama de ce, adică să ţi se ia posibilitatea de a câştiga o pâine.
Astfel, într-o sâmbătă dintr-o vară, respectiv pe 21 iunie anul trecut, uitându-te întâmplător la telejurnal, afli că a avut loc în acea zi Congresul Avocaţilor la Costineşti. Şi acolo a fost prezent şi Dl. Preşedinte Băsescu, fără a-ţi fi foarte clar de ce, şi care a avut un discurs oarecum critic la adresa colegilor tăi de breaslă. Fundamentat în parte.
Spunea atunci Dl. Băsescu cum că: „Aş mai vrea să aduc în discuţie unele dintre nemulţumirile justiţiabililor, de care am luat cunoştinţă prin intermediul memoriilor adresate Preşedinţiei. În prezent, profesia de avocat se confruntă cu percepţia că moralitatea profesională şi simţul nativ al apărării nu mai au importanţă şi că totul se reduce la interesul pecuniar. Percepţia unor persoane este că fixarea onorariilor este disproporţionată în raport de activitatea depusă şi că sunt aparaţi mai bine doar cei care au mai multe mijloace financiare. În breaslă se spune că orice sfat juridic se plăteşte, dar tot mai mulţi justiţiabili se plâng că avocaţii doar încasează onorariile şi nu se implică suficient în proces.”
Şi a mai spus atunci Dl. Băsescu că: „În contextul actual, având în vedere dimensiunea europeană a profesiei de avocat, pentru garantarea exercitării calificate a dreptului la apărare şi ridicarea nivelului încrederii cetatenilor în actul de justiţie, se aşteaptă ca standardele dumneavoastră de performanţă să sporească, nu numai prin perfecţionarea profesională, dar şi prin specializarea în noi domenii ale pieţei serviciilor avocaţiale.”
Apoi s-a trecut la altă ştire şi, prin toamnă, verificând site-ul Internet al Uniunii Avocaţilor, nimereşti peste hotărâre din-aia de îţi e obligatorie.
Şi, astfel, afli că, în data de 21 iunie 2008, cu ocazia numitului Congres, s-a adoptat Hotărârea nr. 14 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin care eşti obligat, începând cu 1 ianuarie 2008, să te formezi profesional continuu. Adică, ţi se explică în continuare în hotărâre, că trebuie să participi, începând cu 1 ianuarie 2008, la 60 de ore de formare profesională continuă în cursul a 3 ani (deci, în medie, 20 de ore de formare profesională pe an). Iar că organismele autorizate vor organiza aceste cursuri de formare profesională continuă, şi că va trebui să faci şi să dregi diverse, toate începând cu o dată mult anterioară luării şi, de ce nu, aducerii la cunoştinţă, a obligaţiei respective.
Ţi se pare bizară data de 1 ianuarie 2008 ca dată de început pentru această obligaţie despre care afli … abia după câteva luni bune? Te întorci la Constituţia României, adică taman la articolul 15, de zice că:
„Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”
Nu intri în filozofii juridice, că doar nu ai să te pui taman cu organele de conducere ale profesiei … Şi, până la urmă, ce poţi tu face? Era de datoria ta să fi „anticipat” această obligaţie, să fi participat voluntar la cursurile ne-organizate de organele profesiei, şi să fi bifat orele respective de formare profesională continuă, plătind cu respect tributul datorat ridicării la rang de lege avocăţească principiului retroactivităţii legii.
Mai trece oleacă de timp, şi, cum urmăreşti zi de zi Monitoarele Oficiale, dai într-o bună zi de 26 noiembrie 2008 peste Monitorul Oficial 792, care conţine Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Justificarea „urgenţei” adoptării acestui act normativ adoptat în ultimele zile ale guvernării Tăriceanu a fost, între altele, luarea în considerare a faptului că
„asigurarea asistenţei prin avocat, ca formă a ajutorului public judiciar, reclamă necesitatea sporirii competenţei profesionale a avocaţilor, îmbunătăţirea procedurilor de selecţie la primirea în profesie şi la dobândirea titlului profesional de avocat definitiv şi creşterea responsabilităţii acestora prin asigurarea cadrului instituţional apt să permită realizarea prestaţiilor avocaţiale prin implicarea directă a avocatului în finalizarea procedurilor reclamate de întocmirea unor acte”.
Rămâi perplex şi te mai trezeşti cu o altă pleaşcă pe cap: ridicarea, în noiembrie 2008, la rang de lege a obligaţiei de formare profesională continuă, ca o condiţie pentru obţinerea unei licenţe de exerciţiu al profesiei, confirmată din 3 în 3 ani, pe baza dovezii frecventării formelor de pregătire profesională continuă organizate de barouri şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România. Şi toate astea, foarte probabil, începând cu 1 ianuarie 2008, că doar aşa e prevăzur de Hotărârea nr. 14/21.06.2008 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Îţi dai astfel seama că nu mai ai nici o scăpare.
O soluţie pe care ai putea să o imaginezi, pentru a obţine licenţa blestemată, ar fi să faci o altă aplicare a Hotărârii nr. 14/21.06.2008 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, având în vedere că ea mai prevede şi că orele alea de formare profesională ar putea fi „compensate” dacă participi la un program de master sau de doctorat, sau, dacă ai activitate publicistică juridică, ţi se „echivalează” un număr de 10 ore de formare profesională continuă pentru fiecare articol publicat într-o revistă de circulaţie locală sau 20 de ore dacă articolul este publicat într-o revistă de circulaţie naţională.
Aşa că, de exemplu, dacă ţi se publică chiar această poveste într-un jurnal de circulaţie naţională, ai scăpat de douăj’ de ore de formare profesională. Că nimeni nu poate contesta că nu ar fi „articol publicistic juridic”, din moment ce tratează principii fundamentale de drept cum ar fi cel al RETROACTIVITĂŢII LEGII.
25 Ianuarie 2009, la ceas de seara