Aplaudacii

Posted by May 21, 2009

Nu, nu e vorba de renumitii batatori din palme de pe vremea impuscatului. Astazi calatoresc (iar) spre Romania. Dar pentru ca urasc francejii am ales sa nu mai vin pe ruta Columbus – New York – Paris – Bucuresti. Cum cursa directa New York – Bucuresti nu exista inca (a existat vara trecuta, si o sa existe din nou de la 1 Iunie), am ales sa vin prin Praga.

Nimic neobisnuit pana acum. Desi tot de la Delta mi-am cumparat biletele, si desi pe boarding-pass scrie numele companiei americane, pe avioane scrie CSA (Czech Airlines). Normal zic, calatorind prin Praga nu ma astept ca zborul sa fie operat de Air France (dimpotriva). Ceea ce m-a frapat insa intr-un avion in care echipajul si majoritatea calatorilor sunt cehi a fost faptul ca la aterizare, imediat dupa ce rotile avionului au atins pista, toata lumea a inceput sa aplaude. Chestia asta ma face sa ma gandesc ca poate aterizarea lipsita de evenimente a fost mai degraba un lucru neobisnuit (ca nu de alta, dar eu pana in zilele noastre nu am vazut pe nimeni care sa aplaude de pilda cand metroul opreste in statie). Si aplauzele astea nu au venit treptat, cum am vazut la unele piese de teatru proaste, unde cineva incepe sa aplaude timid la sfarsitul piesei si apoi sala se ia dupa el precum o turma de oi dupa berbecul-sef. Nu neneaca. Totul a fost practic instant. Touchdown. Aplauze frenetice.

La a treia cafea in terminalul B din Praga sunt inca in dubii daca sa ma sui in avionul de Bucuresti au ba avand in vedere ca tot CSA scrie pe aparat.

(aplauze)

4 Comments

Punct. Si de la capat.

Posted by May 4, 2009

Am (aveam) un obicei sinistru. De doua ori pe an, pe 1 ianuarie, de ziua mea de nume, si pe 4 mai, de ziua mea de nastere, trageam linie si analizam ce s-a intamplat in ultimul an, cat de departe sunt de ceea ce mi-am propus la analiza precedenta, si cum trebuie sa-mi modific planurile, ca sa ajung unde vreau.Anul trecut, pe 4 mai nu am tras linie, dar mi-am propus sa fac asta la inceput de 2009. Cand la inceput de 2009 eram la un turneu de bridge si n-am mai apucat. Asadar a venit astazi vremea sa trag o linie mai groasa, si sa-mi dau seama care ce unde merge.

Cum zic, ultimul an de zile a fost nu foarte productiv, nici pe plan financiar, si nici pe alte planuri. A nu se intelege ca ma plang. N-a fost un an rau… am fost la plimbare prin Americania cu tata, am dat o fuga prin Romania, am reinnodat o legatura de suflet (si intamplari mai putin fericite i-au pus din nou punct si virgula). Pe scurt, n-a fost atat de rau pe cat mi-a fost frica, si nici atat de bine pe cum mi-am dorit. Si asta ma face sa ma gandesc iarasi la tineretea mea navalnica, si la iubirile care m-au invatat ca speranta, mincinoasa cum este, are avantajul de a te duce prin viata pe o cale mai buna decat teama.

Tragand insa linie, imi dau seama ca nefiind concentrat nici pe linia profesionala, si nici pe linia personala in ultimul an, n-am ajuns nicaieri. Asadar, savurand ultima inghititura dintr-o sticla de Cabernet Sauvignon de Murfatlar din 1978 (pe sticla din nefericire am baut-o singur, dar gandidu-ma ca o beau cu cineva drag mie), imi propun ca pana la varsta de 32 de ani sa realizez ceva important pe plan profesional, si sa obtin dreptul de rezidenta permanenta in tara in care ma aflu acum. In trei litere nu pare mult, dar eu cred ca este suficient pentru un an care va fi cel putin complicat pe toate planurile.

Ceea ce va doresc si voua.

4 Comments