Am (aveam) un obicei sinistru. De doua ori pe an, pe 1 ianuarie, de ziua mea de nume, si pe 4 mai, de ziua mea de nastere, trageam linie si analizam ce s-a intamplat in ultimul an, cat de departe sunt de ceea ce mi-am propus la analiza precedenta, si cum trebuie sa-mi modific planurile, ca sa ajung unde vreau.Anul trecut, pe 4 mai nu am tras linie, dar mi-am propus sa fac asta la inceput de 2009. Cand la inceput de 2009 eram la un turneu de bridge si n-am mai apucat. Asadar a venit astazi vremea sa trag o linie mai groasa, si sa-mi dau seama care ce unde merge.
Cum zic, ultimul an de zile a fost nu foarte productiv, nici pe plan financiar, si nici pe alte planuri. A nu se intelege ca ma plang. N-a fost un an rau… am fost la plimbare prin Americania cu tata, am dat o fuga prin Romania, am reinnodat o legatura de suflet (si intamplari mai putin fericite i-au pus din nou punct si virgula). Pe scurt, n-a fost atat de rau pe cat mi-a fost frica, si nici atat de bine pe cum mi-am dorit. Si asta ma face sa ma gandesc iarasi la tineretea mea navalnica, si la iubirile care m-au invatat ca speranta, mincinoasa cum este, are avantajul de a te duce prin viata pe o cale mai buna decat teama.
Tragand insa linie, imi dau seama ca nefiind concentrat nici pe linia profesionala, si nici pe linia personala in ultimul an, n-am ajuns nicaieri. Asadar, savurand ultima inghititura dintr-o sticla de Cabernet Sauvignon de Murfatlar din 1978 (pe sticla din nefericire am baut-o singur, dar gandidu-ma ca o beau cu cineva drag mie), imi propun ca pana la varsta de 32 de ani sa realizez ceva important pe plan profesional, si sa obtin dreptul de rezidenta permanenta in tara in care ma aflu acum. In trei litere nu pare mult, dar eu cred ca este suficient pentru un an care va fi cel putin complicat pe toate planurile.
Ceea ce va doresc si voua.