Nu, nu e vorba de renumitii batatori din palme de pe vremea impuscatului. Astazi calatoresc (iar) spre Romania. Dar pentru ca urasc francejii am ales sa nu mai vin pe ruta Columbus – New York – Paris – Bucuresti. Cum cursa directa New York – Bucuresti nu exista inca (a existat vara trecuta, si o sa existe din nou de la 1 Iunie), am ales sa vin prin Praga.

Nimic neobisnuit pana acum. Desi tot de la Delta mi-am cumparat biletele, si desi pe boarding-pass scrie numele companiei americane, pe avioane scrie CSA (Czech Airlines). Normal zic, calatorind prin Praga nu ma astept ca zborul sa fie operat de Air France (dimpotriva). Ceea ce m-a frapat insa intr-un avion in care echipajul si majoritatea calatorilor sunt cehi a fost faptul ca la aterizare, imediat dupa ce rotile avionului au atins pista, toata lumea a inceput sa aplaude. Chestia asta ma face sa ma gandesc ca poate aterizarea lipsita de evenimente a fost mai degraba un lucru neobisnuit (ca nu de alta, dar eu pana in zilele noastre nu am vazut pe nimeni care sa aplaude de pilda cand metroul opreste in statie). Si aplauzele astea nu au venit treptat, cum am vazut la unele piese de teatru proaste, unde cineva incepe sa aplaude timid la sfarsitul piesei si apoi sala se ia dupa el precum o turma de oi dupa berbecul-sef. Nu neneaca. Totul a fost practic instant. Touchdown. Aplauze frenetice.

La a treia cafea in terminalul B din Praga sunt inca in dubii daca sa ma sui in avionul de Bucuresti au ba avand in vedere ca tot CSA scrie pe aparat.

(aplauze)