1.  Expozitiunea (sau expozita) e partea unde autorul ne prezinta locul si timpul unde se va intampla actiunea. Ceva de genul “a fost odata ca niciodata, pe vremea cand puricele se potcovea cu nouazeci si noua de ocale de fier la un singur picior si sarea in inaltul cerului si tot zicea ca e usor, traia un imparat care avea o fata mai frumoasa decat….”

2. Intriga e momentul important care determina intreaga desfasurare a actiunii ulterioare. Cum ar spune un povestitor mai bun, “intr-o buna zi zmeul cel rau a venit si a furat fata imparatului. imparatul a dat sfoara in tara ca oricine ii salveaza fata primeste jumatate de imparatie si fata de sotie”

3. Desfasurarea actiunii reprezinta partea cea mai intinsa a operei, in care aflam faptele si intamplarile determinate de intriga. De exemplu aflam cum o multime de printi si printisori pleaca sa o salveze pe printesa si niciunul nu se mai intoarce, si pana la urma cel mai din urma dintre grajdari, care defapt era un viteaz cavaler pleaca la lupta sa salveze printesa. Pe drum (si asta e singurul personaj pe care il urmarim pe drum) trece prin nenumarate peripetii si primejdii, din care, fara exceptie scapa nevatamat, ba isi mai face si o sumedenie de prieteni care-l ajuta in incercarile prin care trece.

4. Punctul culminant este partea care cuprinde momentul de maxima incordare, de intensitate in desfasurarea actiunii. Personajul principal ajunge la castelul zmeului, il ia la lupta, si zmeul e cat pe ce sa-l ucida, dar pana la urma fat frumos iese biruitor

5. Deznodamantul, finalul, ultima parte prezinta sfarsitul evenimentelor. Fat Frumos si printesa se intorc inapoi la imparatul care era deja pe patul mortii, fac o nunta ca-n povesti si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

Simplu nu? Apoi, cand am crescut mai mare am observat, fara sa-mi spuna nimeni, ca filmele au si ele cam aceeasi reteta. Se mai intampla ca la unele filme sa nu se pastreze exact ordinea de mai sus, sa vedem mai intai intriga, si apoi sa aflam care sunt personajele si unde se desfasoara actiunea. Am vazut si filme care incep cu deznodamantul… o nunta sau o inmormantare, un punct de maxima bucurie sau de maxima tristete, si apoi ne prezinta incepand cu intriga cum s-a ajuns la acel denodamant. Mai mult, am vazut si cateva filme bune unde deznodamantul lipseste cu desavarsire, cu scopul precis de a lasa audienta sa isi imagineze un sfarsit fericit sau unul trist. Sau pentru a lasa loc pentru o continuare. Ceva gen Rocky, Rocky II, Razbunarea lui Rocky, Rocky se intoarce, Copii lui Rocky, Mostenirea lui Rocky, si asa mai departe.

Pana astazi, in lupta pentru cel mai prost film pe care l-am vazut vreodata era cu greu castigator filmul “Legion” urmat la mica distanta de “Clash of the Titans” (versiunea din 2010, nu versiunea din 1981). Astazi insa cinematograful a atins o noua culme. Daca ne uitam chiar si la filmele astea, si ele au un fel de expozitiune, o intriga, o desfasurare oarecare, un punct culminant si un deznodamant.  Astazi am vazut un film insa care a reusit sa nu aiba decat expozitiune, si sunt generos cand spun asta. Fara intriga, fara desfasurarea actiunii, fara punct culminant, fara deznodamant, fara nimic.

Pe IMDB, Skyline este cotat cu 5.8 stele din 10, dar abia a iesit. Sunt curios cat de jos sau de sus va ajunge. Oricum, m-am dus la film pentru ca parea decent in preview, si am platit $16 pe bilet pentru ca l-am vazut in Regal Experience, pe un ecran cat jumatate de stadion de fotbal, asezat pe scaune de piele care se lasau pe spate si cred ca dimineata faceau si cafeaua si omleta.

In cele 90 de minute ale filmului, este vorba de un cuplu care se duce in LA sa-l viziteze pe cel mai bun prieten al lui, care e mare bogatas nu se sie de ce, dar aparent si cu ajutorul lui (imi e greu sa-l tratez pe “el” ca un personaj principal). Cand ajung in LA (cam la 1 minut de la inceputul filmului), e un mare party la prietenul bogatas (inca vreo 3 minute din film) si apoi se lasa noaptea si toata lumea se culca, si vin extraterestrii care cad din cer in niste lumini albastre si incep sa omoare oamenii, cam cu aceeasi dexteritate cu care eu sparg ouale cand imi fac o omleta. Omenirea are cam tot atatea sanse de a lupta cu extraterestrii astia cate are o vaca dusa la abator. 85 de minute extraterestrii macelaresc oamenii, sau ii iau pe nava lor si ii macelaresc acolo.

Apoi fimul se termina.

Fara efecte speciale. Vedem o mare lumina albastra inainte sa omoare extraterestii pe cineva. Fara actiune.  Extraterestrii omoara oameni. Fara discriminare, fara exceptie, fara nici o sansa. Fare intriga. Nu se intampla nimic. Doar extraterestrii omoara oameni. Fara punct culminant. N-am adormit la film, n-am ratat nici o secunda. Tot ce se intampla e ca extraterestrii omoara oameni. Fara deznodamant. Extraterestrii omoara oameni. Oamenii n-au nici o sansa. Gata.

Cred ca cu ocazia acestei pelicule a murit si cinematograful. Altceva mai prost nu cred ca se poate face. Defapt.. se poate. Pentru cine a vazut filmul Idiocracy (si e de vazut!), undeva in actiunea filmului, in anul 2505, apare un film care se numeste “Ass” si timp de 90 de minute nu arata decat un fund. Care film “Ass” castiga (in filmul Idiocracy) 8 oscaruri in anul 2505. Cred ca “Ass” este singurul film care poate fi mai prost decat “Skyline”.

Daca nu v-am convins… vizionare placuta. Daca v-am convins, trimiteti-mi jumatate din pretul unui bilet, si veti fi mult mai castigati stiind ca ati ramas cu 90 de minute intacte, si cu jumatate din pretul unui bilet pe care alftel ar fi trebuit sa-l treceti la pierderi.

Ass gratia arses!

Am fost azi la veterinar la control. Parcarea de la veterinar e foarte mare, pentru ca in afara de veterinar mai e si un Walmart si un PetSmart, si inca cateva magazinele mai mici in complex. Cand ieseam de la veterinar si ma indreptam spre masina, am vazut intr-unul din locurile de parcare rezervate oamenilor cu handicap o motocicleta. In paranteza fie spus, in tara asta a mancatorilor de hamburgeri sunt nenumarate locuri de handicapat, si toate respectate cu strictete (isi lasa oamenii masinile la juma de mila distanta daca nu sunt locuri de “nehandicapat”). Cu toate astea, vazand o motocicleta pe locul de handicapat, reactia mea a fost “ce taran… uite ca nu scap de ei nici in americanezia”. M-am apropiat, si spre stupoarea mea am vazut ca motocicleta avea numar de inmatriculare cu semn de handicapat. Intrebarea este: ce fel de handicap fizic poti sa ai astfel incat sa te califici sa primesti numar de om cu handicap, dar in continuare sa fi apt sa conduci o motocicleta?

Poza facuta cu mobilul urmeaza.

Deci se poate.

Astazi m-am hotarat sa scriu din nou, de data asta insa pentru mine. Ma gandesc ca viata pe care o duc devine din ce in ce mai monotona, si din ce in ce mai putin interesanta, asa ca mi-am propus pana implinesc 33 de ani (pe 4 mai 2011) sa fac 33 de lucruri interesante. Nu am o lista de 33 de lucruri acum, dar ma gandesc ca daca incep o lista care in final sa aiba 33 de pozitii poate ma imping pe mine de la spate sa le fac.

Iata asadar inceputul listei de 33 de lucruri pe care vreau sa le fac inainte sa implinesc 33 de ani (ordinea e foarte aleatoare):

1. Sa imi iau in sfarsit Green Card
2. Sa merg la plaja, la ocean
3. Sa mai fac macar o data o crema de zahar ars
4. Sa donez sange (si lucrul asta nu pot sa-l fac in SUA)
5. Sa citesc 20 de carti interesante
6. Sa fac un proiect interesant la serviciu, sau sa-mi schimb jobul
7. Sa beau o sticla de vin vechi (mai vechi de 10 ani) cu prieteni vechi
8. Sa fac o poza frumoasa
9. Sa vad Aurora Boreala
10. Sa slabesc pana la 75 de kg, si sa raman acolo (sau mai jos)
11. Sa plantez inca un copac
12. Sa scriu o nuvela
13. Sa vad un film care sa ma impresioneze pana la lacrimi
14. Sa fac o culegere de 100 de bancuri romanesti aparute de cand m-am nascut si pana la revolutie
15. Sa fac un CD cu 33 de melodii romanesti care-mi plac
16. Sa ajut (cu un ajutor semnificativ) un om care chiar are nevoie de ajutorul meu
17. Sa intalnesc 33 de oameni interesanti (nu celebritati) si sa adun 33 de povesti de viata frumoase
18. …
19. …
20. …
21. …
22. …
23. …
24. …
25. …
26. …
27. …
28. …
29. …
30. …
31. …
32. …
33. …

Si acum… la treaba. Am sa updatez postul asta de fiecare data cand mai adaug pe lista un lucru de facut, si de fiecare data cand reusesc sa “tai” ceva de pe lista.

Carpe diem!

Mai acum vreo 2 ani de zile, postam despre cum am fost sa-mi iau viza de canada (in continuare cu “c” mic), si cum am fost tratat ca un cetatean de rangul al 3-lea. Ei bine, permiteti sa raportez urmatoarele: In primul rand, s-a ieftinit viza de canada: aia turistica cu o singura intrare costa acum $70 in loc de $75. In al doilea rand, am avansat in grad, nu mai sunt cetatean de rangul al treilea, am ajuns la rangul al doilea.

Intre 12 si 18 Aprilie e un turneu de bridge in Gatlinburg, TN. Turneul asta e in fiecare an si incepe in a treia zi de luni a lunii Aprilie. De 4 ani ma tot chinui sa ajung la turneu, si de fiecare data apare cate ceva si nu pot sa merg. Ei bine, anul asta am zis ca merg si daca cade cerul. Si cerul a cazut. Intre 18 si 21 Aprilie, in Toronto, se tine conferinta ARIN XXV. La care conferinta as vrea sa ma duc, pentru ca e foarte bine pentru mine sa-i cunosc pe oamenii de la ARIN. Pe de alta parte insa, ca sa pot sa ajung la conferinta pe 18, trebuie sa fiu acasa pe 17 dimineata, ceea ce inseamna ca trebuie sa plec de la turneul de bridge pe 16 dupa amiaza. (sunt 6 ore de condus). Pentru ca am insistat foarte mult la birou sa mergem la conferinta ARIN (nu stiam cand e la vremea cand am insistat), nu pot sa ma sucesc sa zic ca nu mai vreau sa merg. Singura mea scapare de conferinta ar fi sa nu iau viza de canada.

Si am ajuns acum vreo cateva zile (pe 30 martie ca sa fim exacti) inapoi in Washington DC, sa-mi iau viza de canada. Cunoscand furcile caudinene prin care a trebuit sa trec data trecuta, si stiind ca vreau sa joc bridge, m-am dus la asa-zisa ambasada cu strictul necesar  de documente ca sa nu zic ca n-am fost: formularele completate de pe site, scrisoare de la locul de munca cum ca ma duc la conferinta ARIN XXV, copie dupa rezervarea de la hotel (pe care nici macar nu era numele meu). Si cu tupeu de borfas le-am zis ca vreau viza cu intrari multiple, ca sa nu trebuiasca sa vin sa le vad fetele acre de fiecare data cand am o treaba in canada. Am platit taxa de viza, si femeia cu moaca acra mi-a zis sa iau loc in sala. Asta se petrecea la ora 9.44. Am zis ca am cateva ore de stat, asa ca eram dotat cu doua carti. M-am asezat pe banca si m-am apucat sa citesc. N-am trecut de al doilea capitol, ca m-am auzit strigat. In mintea mea ma gandeam ca vor sa imi zica ca n-am nush ce document si sa-mi zica sa vin cu el a doua zi, la care le-as fi raspuns sa ia o decizie fara el. Spre surpriza mea totala, nu mi-au cerut nimic. Mi-au dat pasaportul inapoi, cu o viza in el valabila pe 1 an de zile pe care scrie ca sunt un bishnitz-man, adica ca ma duc in canada in scop de bishnitz.

In concluzie, in ochii canadejilor am evoluat la rangul de cetatean de rangul al doilea (cetatenii de rangul intai nu au nevoie de viza).

Intru incheiere, fericit ca acum pot sa calatoresc fara viza in canada, mai vreau sa raportez faptul ca mi-am luat un nook, ca sa pot sa citesc mai multe carti deodata. Nu am multe de raportat despre nook, caci abia mi l-am luat, asa ca va urez sa pasteti fericiti, si.. umbla zvonu in targ ca a inviat.

Adevarat.

Nu-mi lua iubirea daca pleci!
Mai lasa-ma sa cred in ea!
In noptile pustii si reci…
Sa-mi mai inchipui ca-i a mea!

Prefa-te ca ma mai iubesti,
Zambeste-mi cand ma vezi in cale,
Nu ma goni cand ma-ntalnesti,
Din toate gandurile tale…
Nu-mi lua cand pleci si amintirea!!!!
Ea-i pentru mine un balsam..
E fericirea e mahnirea,
Tot ce-am avut tot ce mai am…
Si sa-mi mai lasi ca pe-o lumina!!
Speranta ca vei reveni..
Din cupa ei cu lacrimi plina…
Poti face tril..
Poti face tril de ciocarlii…

la…

Da cu banii da cu banii la misto
Sa ma-ngroape in lei grei in dolari si euro
Da cu banii da cu banii la misto
Sa ma-ngroape in lei grei in dolari si euro
Da cu banii da cu banii la misto
Sa ma-ngroape in lei grei in dolari si euro
Da cu banii da cu banii la misto
Sa ma-ngroape in lei grei in dolari si euro

Cine arunca cu banii e numarul unu
Si-o sa vada toti dusmanii cine e jupanul
Iar daca s-or supara ia mai da-i in pana mea!
Sa strigam cu totii-n cor: pe ei si pe mama lor!

Hai barosane arunca-n sus cu banii
Hai barosane sa moara dusmanii
Barosane arunca-n sus cu banii
Hai barosane sa moara dusmanii

Da cu banii da cu banii da cu banii jos
Da cu banii da cu banii da cu banii jos
Da cu banii da cu banii da cu banii jos
Da cu banii da cu banii da cu banii jos

Pur si simplu nu inteleg. Cred ca ma las de intors in Romania.

Pacat

Dupa un timp, un alt om de stiinta, poate mai putin destept decat primul, pornind de la ideea celui dintai a inventat un alt leac, care s-a dovedit a fi eficient pentru copiii sub doi ani. Doar ca leacul asta era extrem de scump, si incredibil de dificil de administrat. Si majoritatea oamenilor il foloseau gresit. Dar oamenii erau multumiti, si foloseau leacul cel scump si complicat pentru copiii sub doi ani, si leacul ieftin (practic gratuit) pentru copiii de doi ani si mai mult. Pana intr-o zi cand un copil care tocmai implinise 2 ani a murit din cauza bolii asteia. Si mama lui s-a intrebat, ca orisice parinte indurerat… ‘oare nu puteam sa fac ceva sa-mi salvez copilul? am folosit tratamentul scump si complicat pana cand copilul a implinit 2 ani, si apoi am folosit leacul cel gratuit. dar oare e bine? cum poate ceva ce este virtual gratuit sa fie la fel de bun ca un leac foarte scump si foarte complicat?’ Si apoi a vorbit cu alti oameni si apoi cu si mai multi oameni, pana cand Guvernul a auzit povestea ei. Si atunci Guvernul  a hotarat ca toti copiii, indiferent de varsta trebuie sa foloseasca leacul cel scump si complicat.

A mai trecut o vreme, si un alt om, economist de felul lui, vazand ca trebuie sa cheltuiasca foarte multi bani in fiecare an, a zis ‘eu nu sunt doctor sau om de stiinta, nu ma pricep la leacuri, dar ma pricep la cifre. As vrea sa vad si eu cum se comporta leacul cel scump in comparatie cu cel gratuit’. Si a luat numerele si le-a comparat, si a vazut ca la copiii peste 2 ani nu exista o diferenta semnificativa intre cele doua leacuri. Si s-a dus si le-a spus oamenilor ca a facut o descoperire senzationala, ca daca ar folosi leacul cel gratuit pentru copii mai mari de 2 ani, ar putea economisi peste 300 de milioane de dolari pe an, bani cu care ar putea cumpara copiilor alte lucruri. Parintii carora le-a spus lucrul asta, in loc sa sara in sus de bucurie au fost chiar nefericiti, si impotriva lui, spunand ca nu se poate ca un lucru care este gratuit si usor de folosit sa fie mai bun decat un lucru foarte scump si foarte complicat. Si Guvernul a fost impotriva descoperirii, si in special oamenii care produceau leacul asta scump si complicat au fost impotriva noii descoperiri, spunand ca nu se poate asa ceva, si in plus, cum se poate cineva astepta ca ei sa poata concura pe piata cu ceva care este gratuit. Si toti oamenii astia, suparati fiind pe economist, au inceput sa-i adreseze cuvinte foarte urate si economistul s-a gandit ca poate e mai bine sa plece din tara, si sa se consulte cu minti mai luminate, intr-un loc numit Oxford.

Povestea asta nu este de fapt o poveste, ci o intamplare reala. Iar boala mortala de care e vorba se numeste ‘accidente de circulatie cu victime copii’. Leacul cel ieftin este ‘centura de siguranta’, iar leacul cel scump si complicat (si obligatoriu pentru copii in SUA), pentru care se cheltuiesc peste 300 de milioane de dolari pe an se numeste ‘car seat‘”

Nu m-am apucat sa traduc o poveste din engleza in romana doar de dragul traducerii (si daca va intereseaza continuarea, e aici, in format video). Doar ca lumea pierde mult prea mult timp pe internet. Si faptul ca pierde mult timp pe internet nu are nici o relevanta, ceea ce ma deranjeaza pe mine este ca oamenii pierd din ce in ce mai mult timp pe “mess”, sau pe facebook sau pe twitter. Si timpul pierdut in felul asta este irosit. Nu vine inapoi niciodata, si nu produce nimic bun. Ba dimpotriva, duce la diminuarea atentiei, la reducerea drastica a productivitatii, la indobitocirea populatiei si, nu-i asa, la crize economice. Este unul din visele mele ca intr-o zi sa spun ceva memorabil, care sa faca oamenii sa fie mai destepti. N-am ajuns inca acolo. Si nici nu pot sa opresc oamenii sa piarda vremea pe internet. Dar macar pot sa recomand un site unde oameni destepti spun povesti. Pe intelesul tuturor zic eu. Care povesti pot face ca timpul pierdut pe internet sa aiba o valoare oarecare. Asadar… http://www.ted.com/talks

Merita, zic.

Am avut o perioada cand am fost dezgustat de stirile mancatorilor de hamburgeri, care mai acum vreo luna jumatate ziceau cu litere de-o schioapa ca insula Tuvalu se scufunda in Pacific, si ca in curand n-o sa mai existe domeniul .tv. D’aia nu mai ploua. Tara arde in recesiune, si noua ne arde de domeniul .tv. Pentru ca nu era vorba in articol de drama celor cateva zeci de mii de oameni care traiesc acolo. Apoi am vrut sa scriu despre GM (Government Motors cum i se mai spune pe aici), si despre cat de incorect este fata de Ford sa ii ajuti pe cei de la Chrysler si de la GM, si lui Ford, care este singurul producator de masini american care n-a dat faliment, sa-i dai cu flit pentru ca a avut bunul simt sa faca masini economice cand era nevoie de ele.

Apoi am vrut sa scriu (chiar am inceput) un pamflet despre situatia din Romania, si mai exact din sportul si politica din Romania, unde de pilda federatia romana de fotbal n-o sa ia niciodata exemplu de la vecinii polonezi (care au decapitat intreaga federatie de fotbal cand justitia s-a apucat sa-i cerceteze pentru coruptie), si n-o sa-l dea jos pe Prunea atata timp cat inca se mai poate musamaliza ceva, mai ales cand onor ministrul Monica Iacob-Ridzi baga mana pana la fund in buzunarul cetateanului ca sa-si faca publicitate ei si celei mai europene odrasle prezidentiale. Dar dezgustat, m-am lasat.

Am si altele mai bune de facut decat sa stau ca al de zoso si sa scriu un post la 5 minute despre nimic, doar ca sa fiu mare blogar. Si nici sa fac copy/paste cu cate un link de pe youtube nu-mi vine, ca deja chestia asta o fac mult prea multi. Si daca cineva vrea sa se dea pe youtube si sa vada ce ascult, din cand in cand mai gasesc in status cate o melodie care m-a impresionat. Cat despre a-mi pune viata in detaliu pe blog, iarasi nu imi vine. Nu-s cine stie ce personalitate care trebuie urmarita si cand se duce la baie. Ca daca eram, ma dadeam pe tuitar, si ma prefaceam si eu ca sunt productiv.

Si toata revarsarea asta nu e decat din cauza ca am dat peste un blog. Scurt, cu putine posturi, dar care mie mi-a placut. Mi-a placut pentru ca e scris de o persoana (pe care nu stiu daca o cunosc sau nu, e putin important) care face parte din acea Romanie la care visez eu sa ma intorc intr-o zi. O persoana care stie ca Teatrul National nu e doar cladirea aia de langa Cafeneaua Actorilor si care gazduieste Laptaria lu Enache. O persoana care foloseste cartile si pentru altceva decat sa tina loc de picior la pat. Pe scurt, o persoana care stie sa traiasca mai frumos ca mine.

Bravo Zuzi. Te admir.

Nu am sa povestesc nici de botezul Natashei, si nici de nunta, nici de ziua Fratelui meu, si nici de ziua lui Sasha. Toate au fost foarte frumoase, si m-am bucurat alaturi de prietenii mei. Dar recunosc ca nu m-am bucurat asa de tare cum m-am bucurat ca am fost la teatru. Am fost la teatru dupa mai bine de 4 ani, si m-a uns pe suflet.

Piesa (pe care o recomand) este in sine destul de sinistra. Este vorba despre o mama si fiica ei, care au un han, intr-un loc pe care il urasc. Si pentru ca au nevoie de bani ca sa plece de acolo, si pentru ca banii nu cresc in copac, de fiecare data cand un calator bogat si singur opreste sa innopteze la han, il omoara si ii iau banii. In noaptea in care se petrece actiunea, fiul (respectiv fratele) plecat de acasa de 20 de ani opreste la han, dar nu spune cine este, pentru ca isi doreste sa fie recunoscut. Si nu este. Si ajunge, ca multi altii inaintea lui in rau. Dimineata, cand cele doua femei se uita in pasaportul proaspetei victime, durerea le copleseste, si se sinucid.

Sunt 5 personaje in piesa: Mama, fiica, fiul nerecunoscut, sotia lui (de care nimeni nu stia ca este in localitate), precum si batranul servitor de la han. Acesta din urma este personajul meu favorit. Timp de o ora si jumatate, cat dureaza piesa, batranul servitor este destul de activ, dar nu are nici o replica. Dimineata, cand sotia fiului ajunge la han sa-si caute sotul si descopera crima, cade in genunchi si se roaga la divinitate pentru ajutor. In momentul acela, batranul servitor intra si o vede cu mainile ridicate la cer strigand “AJUTA-MA”, si are singura lui replica: un sec NU. Si asta e replica care face intreaga piesa sa aiba un inteles (sau asta e replica care pentru mine explica intregul sens al piese): Daca nu te ajuti singur, NIMENI NICIODATA nu o sa te ajute.

As vrea sa gasesc si alti oameni care au vazut piesa si care pot sa ma combata, sau care sa fie de acord cu mine. As vrea sa ma ajutati si sa va ajutati sa fim mai culti. Avem nevoie de teatru, asa ca mergeti la National!

Cum zic, ultimul an de zile a fost nu foarte productiv, nici pe plan financiar, si nici pe alte planuri. A nu se intelege ca ma plang. N-a fost un an rau… am fost la plimbare prin Americania cu tata, am dat o fuga prin Romania, am reinnodat o legatura de suflet (si intamplari mai putin fericite i-au pus din nou punct si virgula). Pe scurt, n-a fost atat de rau pe cat mi-a fost frica, si nici atat de bine pe cum mi-am dorit. Si asta ma face sa ma gandesc iarasi la tineretea mea navalnica, si la iubirile care m-au invatat ca speranta, mincinoasa cum este, are avantajul de a te duce prin viata pe o cale mai buna decat teama.

Tragand insa linie, imi dau seama ca nefiind concentrat nici pe linia profesionala, si nici pe linia personala in ultimul an, n-am ajuns nicaieri. Asadar, savurand ultima inghititura dintr-o sticla de Cabernet Sauvignon de Murfatlar din 1978 (pe sticla din nefericire am baut-o singur, dar gandidu-ma ca o beau cu cineva drag mie), imi propun ca pana la varsta de 32 de ani sa realizez ceva important pe plan profesional, si sa obtin dreptul de rezidenta permanenta in tara in care ma aflu acum. In trei litere nu pare mult, dar eu cred ca este suficient pentru un an care va fi cel putin complicat pe toate planurile.

Ceea ce va doresc si voua.

Dintre comentarii (unele in ruseste, altele in chineza), am selectat unul care mi se pare mai amuzant. Si anume un comentariu la pagina “despre, adica” scris in graba de un cetatean care declara ca se numeste Anal Cum, care declara:

Dear friend, i find your post, very intresting. I run a website related to porn industries, and such a information are very valuable

Ma intreb eu ce e asa de interesant in pagina “despre” care sa-l atraga pe domnul (doamna) A.C. sa comenteze? Ca daca cumva mi-am gresit meseria, as vrea sa stiu acum, cat inca mai sunt in putere si mai pot sa fac un ban gramada (am auzit ca se plateste bine in industrie). Ca daca ma apuca varsta de 95 de ani… cine stie daca o sa mai pot?

Altfel, astept cu interes propuneri concrete.