Am fost pus recent intr-o situatie tare hilara, si dupa ce i-am povestit-o lui Andix, mi-a povestit ca si el a patit-o similar, si pe acelasi taram american. Asadar iata ambele intamplari (ca’s scurte rau). M-am hotarat sa colectionez intamplari de genul asta, si sa fac o pagina speciala cu ele, intru invatamantul urmasilor.

Tanara mea nevasta are vizitatori saptamana asta, si pentru ca nu stie cum sa ajunga din New York in Washington DC, mi-a luat GPS-ul meu. Care n-ar fi fost o problema ca mai am unul, dar saptamana asta a venit mare vizitator din Ukraina, si Fuhrer-ul m-a rugat sa-i imprumut GPS-ul meu (celalat carevasazica). Asadar, fara GPS, si cu destinatie precisa in partea cealalta a orasului, unde n-am mai fost niciodata. Aveam o idee despre cum se ajunge acolo, dar aparent nu m-am descurcat. Probabil ca am gresit iesirea de pe autostrada. Asa ca dupa ce m-am invartit in jurul cozii vreo douaj de minute am cedat nervos, si am intrebat un localnic (zic localnic, ca statea la gard si vorbea cu vecinul lui) despre cum se ajunge unde aveam eu de ajuns. Localnicu s-a uitat la mine, s-a scarpinat in cap, s-a uitat  la vecin, si dupa vreo 2-3 minute de tensiune (dintr’aia ca-n filme) imi zice “You can’t get there from here”.

Asta fu povestea mea. N-am avut replica. M-am intors la autostrada, si am mai mers cale de un exit, si surprinzator am ajuns la destinatie.

Povestea lu Andix e din aceeasi categorie. Dar nu cu el, ci cu nevasta lui din prima casatorie (c), care in calitatea ei de turista s-a dus sa vada Empire State Building. La New York, care este. Si vazand ea cladirea, s-a gandit sa cotizeze suma de douazeci de dolari americani (circa. se poate sa fi fost mai mult, dar nu cu mult), si cotizand aceasta suma s-a dus taman sus pe acoperisul cladirii (se ajunge acolo cu doua lifturi, am fost si eu). Ei bine, acolo sus se intampla sa fie un frig, descris de narator ca fiind “cacastor”. Ceea ce a determinat-o pe doamna din poveste sa nu mai vrea sa vada orasul de la inaltime, ci sa se duca cat mai repede jos, unde sunt bodegi si cafenele care servesc, nu-i asa, ceai cald. Singura problema e ca la lift, in directia “jos” era coada. Lunga (mai avusesera si altii ideea cu ceaiul). Drept pentru care Doamna s-a dus la omu care pazea liftul, sa intrebe de cum se ajunge la scari (bune la exercitiu, va zic eu). Doar ca n-a intrebat de scari, ci a intrebat (eronat, dar asa se zice in americaneste) unde e cea mai apropiata iesire. (ceea ce urmeaza e citat din andix, care povestea:)  si natantocu s’a uitat la ea si a facut “Exit? THERE IS NO EXIT!”

Astea sunt povestile mele. Dar daca mai aveti, nu ezitati sa comentati. Si nici macar nu trebuie sa fie americanesti (desi pare mai plauzibil sa fie de aici).

Dixit!

Nine Inch Nails in concert in Columbus, Nov 17 2008

Vroiam sa vorbesc despre concertul asta la care am fost luni, caci a fost senzational. Am mai fost la concerte si pe aici si prin Romania, si am fost si la concerte pe stadioane (vezi Metallica and friends), si la concerte la Sala Polivalenta (vezi Moby), si la concerte in cluburi (formatii mai necunoscute). Dar la nici un concert nu am fost atat de placut impresionat precum am fost la Nine Inch Nails.

Recunosc, de inceput n-a inceput bine. Adica trupa care a fost in deschidere nu putea fi o alegere mai nefericita. Apoi a inceput Nine Inch Nails…

… si a continuat timp de 3 ore. Defapt 2 ore dupa care au mai cantat vreo 7-8 melodii la bis-uri. Si spre deosebire de… sa zicem Moby, care a cantat 8 melodii si 2 bis-uri ca era in turneu de promovare a noului album, oamenii de la NIN au cantat, si au cantat, si au cantat.

In plus, au avut o multime de efecte vizuale care m-au impresionat. Au avut 3 ecrane (unul in fata scenei, unul pe mijloc, si unul in spate de tot) care stinse aratau a plasa de sarma, dar care aprinse faceau tot felul de minunatii. La un momentdat s-au bagat intre doua dintre ecranele astea (care se ridicau sau lasau dupa nevoi) si in cusca astfel formata au cantat… nu am cuvinte care sa descrie bine concertul, asa ca las filmuletele oamenilor care au fost acolo si care le-au postat pe youtube sa vorbeasca. Dar pe scurt, a fost senzational

Si acum, cu biletul de avion in mana, ma gandesc ca peste 24 de ore voi fi in zbor, ca un soim al patriei, spre al meu drag popor. Nu stiu la ce sa ma astept, iar cele 3 saptamani cat voi fi acolo vor fi cel putin interesante. Am de luptat cu birocratia romaneasca, apoi cu birocratia romaneasca de la ambasada americana, si nu in ultimul rand cu oamenii pe care ii urasc cel mai mult pe lumea asta – dentistii.

Asadar ma astept sa fie cel putin interesant, dar nu ma astept sa am cand sa blogaresc pana nu se termina vacanta. Asa ca ne vedem cu bine, in curand…

De azi dimineata fredonez si nu pot sa-mi scot din cap o bucata scrisa de Edward Elgar. O cheama Pomp and Circumstances March No. 4 in G major. Am cautat-o pe YouTube, si nu numai ca am gasit-o, dar am gasit-o cu un dirijor care mi se pare fantastic. De urmarit gestica: