Mai multa lume m-a intrebat de-a lungul timpului pentru cine scriu eu blogul meu, si eu am raspuns, de cele mai multe ori nesincer ca il scriu doar pentru mine. De fapt eu scriu pentru mine si pentru cativa prieteni de-ai mei unii cu joburi in domeniul infernetului (c) si altii cu joburi mai artistice, si apoi ne radem impreuna de posturile astea. In general ajuta sa scriu o singura data pe blog o poveste, decat sa o explic la 5-6 oameni pe rand pe messenger. Plus ca daca o explic de 5-6 ori se mai si distorsioneaza faptele.
Cred insa ca asta e primul post care se adreseaza exclusiv “tehnicilor” ( (c) Kmi ), cu care ma voi rade apoi.
Asa cum e la moda acum, pe langa desktopul meu cu doua televizoare, mai am si un laptop (Toshiba, ca asa m-a invatat de mic Ioji - Mare Sef de la iNES). Ei bine, laptopul meu rula Fedora 8 pe el (ca asta era the cutting edge technology cand l-am cumparat), dar rula Fedora 8 versiunea i386 (adica pentru procesoare pe 32 de biti), ca asta am avut la indemana si asta am instalat “temporar” atunci cand mi-am instalat laptopul.
Timpul a trecut, si F8 nu mai e “trendy”. Acu “bleeding edge” este F9, dimpreuna cu o multime de alte add-on-uri si pachete si pachetsele din tree-ul de testing. Ieri am avut de asteptat la birou dupa colegul de la aiti sa imi scrie niste chestii, asa ca am zis cat astept sa-mi aduc si eu laptopul “la zi”. Doar ca eu am procesor pe 64 de biti, asa ca m-am gandit eu ca e bine sa instalez versiunea x86_64. Si daca as fi instalat, ar fi fost bine, dar lenea din mine e mare si se stie ™ ca “lenesul departe ajunge”, si “cine se scoala de dimineata casca toata ziua”, asa ca m-am hotarat sa nu fac “install”, sa fac “upgrade”.
Nici asta n-ar fi fost prea rau, ca exista destul de multe “protectii”, si Fedora nu te lasa sa faci upgrade de la i386 la x86_64 (e ca si cum ai vrea sa iti schimbi cauciucul la masina cu o roata de tractor), doar ca exista moduri de a ocoli problema cu “nu te lasa”, cu ajutorul optiunii “-f”, care in manual are explicatia “do whatever i say even if it’s stupid“. Ei bine, “it was stupid”
Dupa ce “upgrade”-ul s-a terminat cu “success”, am descoperit ca nu mai merge nimic. Ca am un miliard si jumatate de librarii care sunt in conflict unele cu altele, ca unele aplicatii (cum ar fi browserul web) merg numai o data din trei incercari… ce mai… experienta 100% Vista, fara sa trebuiasca sa platesti licenta. In plus, desi in timpul procesului de upgrade ar fi trebuit aplicatiile existente pe vechiul sistem sa fie reinstalate in noua versiune, si vechile binare sa fie sterse. Lucru care nu s-a intamplat in totalitate. Asadar, unde inainte de upgrade aveam vreo 1300 de pachete instalate, dupa upgrade am ajuns la 2100.
In concluzie, am fost destept. Bine ca am fost destept. Acum mi-am salvat regulamentar fisierele mele pe un server de backup in retea, si instalez F9 dupa regulile pe care ar fi trebuit sa le respect de la bun inceput. Dar macar acum am de ce sa ne radem.
Astazi am avut o revelatie. Si revelatia asta nu s-a intamplat in timpul sedintei saptamanale a managerilor cand domnul aiti manager nereusita de a face departamentul pe care-l reprezint sa pice prost, ci cu vreo doua ore mai devreme, cand am ajuns la birou.
Azi renumitul manager a avut o vestimentatie “de dizainar” compusa din urmatoarele: bluza roz-visiniu-magenta (nu sunt foarte bun la culori, pentru mine exista un total de vreo 10 culori, dar gadjicile din birou si-au dat cu parerea, si de aici a rezultat descrierea). Sus numita bluza vine cu nasturi si un buzunar la piept, cu inscriptie din stralucis (nu stiu cum sa-i zic, e o chestie care straluceste) cu literele YSL. Asortat cu bluza, o pereche de pantaloni verde crud (culoarea salatei), cu curea alba cu catarama pe care scria “versace” cu un roz asortat cu bluza, si pume albe (le-as zice adidasi, dar sunt facuti de puma).
Daca n-as cunoaste-o pe nevasta-sa, as zice ca omul e pe invers (a nu se intelege ca as fi impotriva curentului, n-am nimic cu oamenii care sunt asa, e treaba lor). Cunoscand-o insa pe nevasta-sa sunt convins ca omul nu e pe invers, ci e doar lipsit total de gust. Ceva in gentul taranilor ajunsi la oras, care nu inteleg nimic din mentalitatea de “orasean” dar care vor sa para “integrati in societate”. Si cum prostul nu e prost destul pana nu e si fudul…
Revenind la revelatia mea… o sa mai fac o mica paranteza. Initial am venit in tara mancatorilor de hamburgeri pentru un termen scurt, cu scopul precis de a produce suficienti bani ca sa am de avans pentru un apartament in Bucuresti. Apoi nevasta mea din prima casatorie a insistat ca ea ar vrea sa mai stea o vreme pe taramul asta, pentru diverse cursuri de specializare in spital. Ceea ce vreau sa subliniez in poveste este ca prezenta mea aici nu este un scop in sine, sau o destinatie, ci un mijloc prin care urmaresc sa-mi ating scopul. Si daca maine oferta de pe alte meleaguri - fie si de la Cucuietii din Deal sau din Slobozia - este mai atragatoare, nu am sa am nici un regret in a lasa tara asta sa stea cu hamburgerii ei. Aiti managerul meu insa este un om realizat. Aparent visul lui este de a ajunge “om ajuns”, si atitudinea lui superioara, nimicnicia celorlalti, care il murdaresc si cu privirea si atmosfera pe care o creeaza sunt numai efectele faptului ca el crede ca s-a ajuns, si ca acum e “cineva”.
In consecinta, de azi inainte am sa-l privesc ca ceea ce este - un taran “ajuns”, un muzeu al infatuarii prostiei si am sa-l tratez ca atare. Iar cand va veni momentul in care sa-i distrug piedestalul de fum pe care s-a catarat…
Cred ca mi s-a stricat masina de spalat rufe. Si e ciudat ca s-a stricat cam in acelasi timp cu masina mea de spalat vase. Pana de curand, eu puneam vasele murdare in masina de spalat vase, si dimineata erau curate.
Cu masina de spalat rufe era oarecum similar, doar ca nu trebuia sa ma deplasez pana la subsol. ma dezbracam, puneam hainele murdare in cosul de rufe, si in fiecare luni cand veneam de la birou le gaseam pe raft la locul lor. De vreo zece zile incuace insa… vasele raman murdare peste noapte, si cosul de rufe s-a umplut cu varf, asa ca am facut eu un drum pana la subsol cu el, sa vad care-i miscarea cu masina de spalat. Cu pusul in masina de spalat m-am descurcat. Am pus si detergent, si rufele s-au spalat. Cu toate astea, cand am deschis masina nu erau nici uscate si nici impaturite…
Maine o sa chem pe cineva s-o repare… sa vedem daca se descurca.
Maine, pe 15 iunie, in multe orase din Romania, in 4 din cele 6 sectoare precum si la primaria mare se alege primarul. Nu pot sa votez, si-mi pare rau. Dar pot sa strig
Am fost in vacanta (mai acum o luna si jumatate), si cat am fost plecat lucrurile la companie n-au mers foarte bine. Zic n-au mers bine in sensul ca oamenii care lucreaza in departamentul pe care cu onor il conduc nu sunt in stare nici sa se duca la baie fara sa li se dea indicatii in acest sens. Onor conducerea remarcat ca trebuie facut ceva, asa ca acum departamentul are nu mai putin de patru manageri. Dat fiind ca pentru a se lua o decizie trebuie o majoritate, si ca doi dintre ceilalti trei bravi conducatori fac tot ce spun eu, imi convine situatia de minune, pentru ca, acum, mai mult ca oricand, pot sa fac chiar ce vreau fara sa am vreo remuscare, si fara sa fiu tras prea tare la raspundere daca nu iese bine. In plus, bugetul departamentului s-a marit si el de la o suma fixa lunara cu care abia acopeream cheltuielile pentru hardware pana la “cat ai nevoie atata cheltui”.
Dar nu despre asta e povestea de azi. Prietenul meu de suflet de la departamentul aiti isi sapa groapa cu mult avant, si nu ma pot abtine sa nu consemnez ceea ce se intampla cu deosebita rabdare si abnegatie. De foarte mult timp, de cand si-a mutat serverele din Austria in Hamburgarenia, domnul manager insista ca el are nevoie de o masina care sa indeplineasca functia de firewall pentru serverele lui. La inceput am vrut sa-l ajut, si desi i-am zis a este mult mai bine sa-si faca firewall local pe fiecare dintre serverele pe care le are, n-a inteles, asa ca i-am pus un firewall pe routerul cisco care este in fata serverului lui. Evident, s-a crizat imediat ca el nu stie sa umble cu routerul (si nici nu i-as fi dat access), si ca el nu poate avea firewall pe router. Cum n-aveam la vremea respectiva buget, si cum nici nu aveam chef sa intru in discutii filozofice pe teme de retelistica (nu ca as fi eu mare geniu, dar macar am idee ce e ala un netmask, si ce inseamna “gateway of last resort”), i-am zis ca nu se poate, si ca sa se descurce cu firewall-uri locale.
Pentru a intelege mai bine situatia in intregime, trebuie sa explic cine sunt ceilalti trei oameni din conducerea departamentului. Unul este Rick, care de fapt ocupa pozitia de COO. Se pricepe foarte bine la construit datacentere in sensul de aer conditionat, si curenti electrici, si lucrez foarte bine cu el. Nu-i e rusine sa recunoasca ca nu stie atunci cand nu stie. Daca conteaza, este membru Mensa. Altul este Sam, care de fapt este seful departamentului de relatii cu clientii (adica raspundacii la telefon). Tipul este avid de putere, si ar vrea sa aiba ceva de zis in toate domeniile. De cand si-a bagat piciorul in departamentul meu insa, inainte sa “ii vina vreo idee”, ma intreaba pe mine, si face fix cum ii spun. Inclusiv cand vine vorba de ce culoare trebuie sa fie cablul UTP, intai intreaba si apoi vine cu ideea si zice “eu sunt de parere ca cel mai bine e sa avem cablul de culoarea nustiucare”. Imi convine de minune situatia, pentru ca intotdeauna mi-a placut sa fiu personajul din umbra, care ia decizii importante, si care in caz ca ceva nu iese bine nu are nici un fel de implicare in problema. Al treilea sef este de fapt unul dintre patroni (care sunt trei, doi frati si o sora), respectiv sora. Ei ii place sa fie bagata in toate cele, si in general nu intelege nimic. Orice ii spun eu, se duce si-l intreaba pe Rick sau pe Sam (sau pe amandoi). Cand zice Rick ceva, vine si ma intreaba pe mine sau pe Sam. Are insa meritul de a fi foarte ordonata, si de a fi un fel de planner/reminder/secretara pentru ceilalti. Odata ce s-a stabilit ca vom face una sau alta, ea are grija ca lumea sa se tina de plan. Ceea ce zic eu ca e bine.
Revenind la povestea noastra, sora este plecata de aproape o luna de zile in Australia (tara de obarsie a sotului ei cel nou), din care Australie ea se baga zilnic in seama si se implica in conducerea departamentului. E amuzant cum se intampla asta. Zilele trecute insa, vrand ea sa se implice, ca de obicei a remarcat ca nu poate, pentru ca nu se poate conecta la messengerul intern al firmei. Messengerul asta (CI pe numele lui) este gazduit pe unul din serverele departamentului aiti. Motivul pentru care nu se putea conecta la el (precum si motivul pentru care nu se putea conecta la nici unul dintre serviciile oferite de serverele aiti este ca domnul manager al departamentului a descoperit ca cineva din Australia se conecta in fiecare zi la servere. Si cum lui nu i-a spus nimeni ca ar fi oameni in Australia carora noi le oferim servicii de genul asta, a blocat pe fiecare dintre servere, din firewall, accessul intregii Australii. Si de fapt, accesul intregii lumi, cu exceptia a unor adrese IP din firma. Dupa ce sora si-a cerut acesul inapoi, si dupa ce a fost ignorata vreo cateva ore bune, domnul manager a trimis un email foarte sforaitor pe lista managerilor in care spunea ca el nu poate fi deranjat sa schimbe reguli de firewall de fiecare data cand vreunu din companie viseaza ca trebuie sa plece peste hotare (sic!).
Am avut, la cererea luminatei conduceri o discutie cu domnul aiti manager, pe care am reprodus-o in scris cat se poate de fidel. El insista ca are 12 masini, si nu poate sa modifice firewall-ul pe fiecare dintre ele de fiecare data. I-am explicat ca pe 10 dintre masini nu are nimeni nevoie de access, si ca de fapt nu trebuie sa scrie decat doua firewall-uri, si pe alea daca le scrie bine n-o sa aiba nevoie sa le modifice niciodata, indiferent cine in ce tara pleaca. A zis ca nu se poate, ca el nu poate sa aiba una ca asta. I-am sugerat atunci sa implementeze un sistem automat de distributie (in genul lui cfengine) in care el face modificarea intr-un singur loc si apoi ea se propaga pe toate serverele. El a zis ca nu se pricepe la cfengine, si ca n-are timp sa invete, si atunci i-am sugerat sa instaleze pe unul dintre servere, un server VPN, si cine are nevoie se conecteaza cu un client de vpn la serverul lui, si in felul asta obtine access si pe celelalte servere. El a zis ca nici asta nu stie sa faca si ca daca vreau, sa-i fac eu, sau sa-i faca departamentul meu asa ceva. Drept pentru care (primii centimetrii de franghie, da?) i-am explicat ca nu am resursele umane pentru asa ceva, si daca are nevoie de un administrator de sisteme, sa-si angajeze unul, ca doar are buget necheltuit de aproape 10000 in fiecare luna, si banii nu se reporteaza. Ii cheltui, bine. Nu-i cheltui, s-au dus ca si cand n-ar fi existat. N-a fost de acord nici cu solutia asta, pentru ca “ce vrea el acum e treaba de cateva ore, si apoi un administrator de sistem n-ar mai avea ce sa faca, si ar trebui sa-l dea afara”. I-am explicat ca nu trebuie sa angajeze unul in state, cu 5000 pe luna, ca poate sa angajeze un student in Romania, part time, si sa-i dea 500 de tsechini lunar, si ar fi toata lumea fericita. Dar el a fost de parere ca nu poate sa angajeze un om care “sa stea si sa frece frontu toata ziua”.
Terenul fiind pregatit, m-am dus la conu Sam, si i-am explicat ca desi n-am resurse, ca desi n-am cu cine, ca desi sunt vai mama mea la capitolul hardware, sunt un bun samaritean, si rup de la gura copiilor mei si ii fac domnului aiti manager un zid de foc, cu care sa-si apere serverele de intrusi. Doar ca nu pot eu sa ma duc asa si sa zic ca gata, am cu ce, cand l-am refuzat politicos pe domnu manager mai acu cateva luni si cand i-am zis ca inca o masina pentru departamentul lui nu intra in vederile mele pe termen scurt, mediu sau lung. Si i-am mai spus ca am pregatit cea mai tare masina pe care o aveam la dispozitie, si ca sunt gata sa o pun in productie, trebuie insa sa oficializeze el treaba, doar ca, dat fiind ca e un punct sensibil in retea, si ca domnul manager aiti a demonstrat ca nu are nici o treaba cu nimic in ceea ce priveste administrarea de servere (vezi, printre altele, discutia de mai sus corect si complect documentata), administrarea noului firewall trebuie sa fie exclusiv in sarcina departamentului pe care cu onor il conducem. Sam a fost de acord cu mine, dar inainte sa iasa la inaintare s-a dus si s-a consultat si cu restul managementului, care a fost in totalitate de acord cu idea lui (pe care avusesem grija sa o prezint inainte sa vorbesc cu el in privat fiecaruia dintre ceilalti manageri).
Asa stand lucrurile, a aparut in intranetul companiei un task care zicea ca trebuie sa gasesc resurse si sa construiesc un firewall pentru departamenul aiti. Am comentat in task ca ce am facut, am omorat pe mama, dar ca rezolv, si ca voi fi gata cu masina in jumatate de ora, si ca imi trebuie exact specificatiile de la departamentul aiti cu ce anume trebuie sa lase firewallul sa treaca si cu ce anume trebuie sa blocheze. Dupa mai putin de 5 minute a venit raspunsul (si restul de franghie a fost acordat la pret redus) mult asteptat, prin care managerul aiti punea urmatoarele conditii: una la mana, el trebuie sa fie implicat in cumpararea serverului, ca nu se poate sa fie Supermicro ca trebuie neaparat sa fie Dell sau IBM (in datacenter la ora actuala avem vreo mie de servere supermicro, patru servere Dell care au ramas mostenire de la vechiul regim, si nici un IBM); a doua la mana trebuie neaparat sa fie cu hard diskuri SCSI, ca astea sunt cele mai bune si cele mai rapide; a treia la mana, trebuie neaparat sa aiba sistemul de operare pe care il vrea el (recte Debian - standardul in firma fiind Centos); a patra la mana, el va crea firewall-ul initial, urmand ca modificarile ulterioare sa fie facute de departamentul SA, dupa ce se obtine in prealabil aprobare de la el.
Nu puteam sa raspund eu, ca dech, se stie ™ am un cui impotriva lui, asa ca a raspuns Rick, si i-a explicat ca in primul rand, firewallul este un echipament de retea si nu un server. De echipamentele de retea se ocupa administratorul de retea, care intamplator este membru marcant al departamentului SA, si nu al departamentului aiti, si ca motivul pentru care acest firewall se instaleaza este ca departamentul aiti a declarat ca nu are timp, cunostiinte sau resurse sa administreze un astfel de sistem. In al doilea rand, nu este nevoie de hard-disk-uri SCSI, pentru ca nici una din datele care trec prin aceasta masina nu vor fi stocate pe disk, ci vor fi ori pasate mai departe la masina de destinatie, ori blocate. In al treilea rand, firewall-ul nu este si nu va fi un server, ci mai degraba un echipament dedicat, de genul PIX Firewall de la Cisco, sau poate chiar un Checkpoint firewall. Pentru a doua oara in aceeasi zi, toti cei patru manageri ai departamentului SA au fost in deplin consens.
Managerul aiti a raspuns ca in asemenea conditii, el nu poate avea incredere in acest firewall, si ca sigur, putem sa punem ce firewall vrem noi, doar ca el considera ca nu exista nici un firewall, si in continuare are nevoie de masina pe care a cerut-o. Apoi a trimis un email pe lista cu toti managerii companiei in care spunea (carevasazica ca si-a adus sapun de acasa) ca el studiaza in mod continuu noile tehnologii, si ca este un foarte bun specialist in domeniul IT, spre deosebire de alti oameni cu mai putine competente, care sunt prin conducerea altor departamente, si ca sa nu-i mai pierdem timpul cu tampenii, ca daca el a zis ca ceva trebuie facut intr-un anumit fel, atunci treaba aia trebuie facuta in asa fel si nu altfel. Nu m-am putut abtine, si am raspuns cu “ne cerem scuze, n-am stiut de competentele tale, care sunt exact alea?” si apoi am semnat cu numele urmat de literele “CCNA, CCAI, CCNP, MCP, si altele”. In public nu mi s-a raspuns, iar in privat alti manageri mi-au zis ca s-au amuzat copios. In plus, sora mi-a spus ca luni se intoarce, si ca asa nu mai merge, si ca o sa-l puna ea la punct cu aceasta ocazie, sa am masina pregatita, ca se va face cum s-a stabilit (r).
Drept pentru care acum sunt in avion spre San FranCISCO, unde ma voi intalni cu niste oameni de la o companie al carui nume nu-l vom mentiona in mod explicit, si luni, cand ma intorc, mi-am propus sa-mi iau aparatul de fotografiat cu mine, pentru cazul in care se mai intampla sa se impiedice colegul.
Dupa ce ca n-am mai scris vreo doo saptamani (haiku-urile nu se pun), din motive obiective, m-am m-ai trezit si cu fata la cearceaf astazi. Si am venit la birou, si pe messenger Laura mi-a dat sa ascult un cantec. Si acum soarele straluceste din nou, ciripelele pasaresc, si viata e frumoasa.
In Romania este weekend electoral. Sunt tare dezamagit de faptul ca oamenii pe care ii cunosc eu nu inteleg (in marea lor majoritate) cat de important este sa te duci sa votezi. Marii majoritati nu le pasa cine o sa isi schimbe Loganul pe 4 Audi-uri, si apartamentul de 2 camere in Rahova si Ferentari pe vile in Dorobanti de pilda. Daca la atat s-ar rezuma rezultatul alegerilor din weekend, sincer nici mie nu mi-ar pasa. Dar va rog pentru 20 de secunde puneti problema altfel: Nu e vorba de cine isi ia masina si vila, ci de cine isi ia masina si vila pe banii mei!. Pentru ca vreti sa credeti sau nu, bugetul orasului (fie el Bucuresti, despre care e vorba in propozitie, fie orasul in care in calitate de cititor de blog locuiti), este subventionat de taxele si impozitele platite de locuitori. Asadar se imbuiba, dar se imbuiba pe banii mei, si e dreptul meu sa zic cine cat are sa se imbuibe.
Pe scurt deci, faceti-va timp si duminica mergeti si puneti stampila. De preferat pe candidatul pe care-l considerati cel mai bun. Si daca aveti candidat preferat, e bine sa va opriti din citit, caci imi voi exprima parerile politice.
Am urmarit vag campania electorala din Romania, mai degraba de prin ziare si rareori urmarind emisiuni inregistrate, asadar e posibil sa nu am cele mai bune pareri, dar, daca maine m-as duce la vot l-as vota pe Sorin Oprescu. Sunt cateva motive pentru care vreau sa fac asta. In lista de candidati nu e niciunul care sa merite cu adevarat sa fie Primar in Bucuresti. Sunt insa doi care au motive sa fie votati: Oprescu pentru ca a avut curajul sa plece dintr-un partid pentru ca sa candideze, pentru ca isi risca intreaga cariera politica facand asta, pentru ca a condus doua spitale de care eu n-am auzit vorbindu-se de rau. Din nou, eu nu sunt la curent cu toate evenimentele, opiniile pe care le am sunt bazate pe ceea ce imi ramane dupa ce filtrez tot bullshit-ul din presa. Celalat candidat care are un oaresce potential e Orban. Pentru ca are experienta atat la primarie cat mai ales (si experienta asta ii lipseste doctorului) in harsaielile politice, si pentru ca desi are potential de a fura mai mult decat doctorul, are de asemenea sansa de a putea face mai mult bine. Cu toate astea insa, nu pot sa nu remarc faptul ca atunci cand l-am cunoscut (personal) pe Orban era cu paharul de tarie in mana, si in cele 4 ocazii ulterioare cand l-am vazut, de fiecare data avea ceva de baut. In plus (si aici intervine manipularea presei) in sondaje apare ca fiind destul de in urma, si fara sanse de a intra macar in turul doi.
Concluzionand asadar, va rog mergeti la vot duminica, si VOTATI! As vrea sa votati cu candidatul care va place voua mai mult. Iar daca vreti sugestii, Oprescu pentru votantii de stanga, Orban pentru cei de dreapta. Iar cei de mijloc sa aleaga tot unu cu litera O.
Am o boala pe oamenii de la Marketing. Obisnuiam sa spun Sales & Marketing, sau pe scurt S&M, dar de fapt cu bietii vanzatori n-am nimic azi. Am insa un cui teribil de mare cu oamenii de la Marketing, pentru ca ne-au furat toate lucrurile bune.
Cand eram eu mic, poze la diferite evenimente faceau numai oamenii care aveau o anumita educatie artistica, si un anumit simt plastic. Sigur, erau si “colorata - maine-i gata”, dar aia erau numai pe la mare, si rareori pe la sinaia/predeal. Si numai in sezon. Cand venea insa vorba de facut poze serioase, erau oameni cu pregatire. Apoi a aparut camera digitala, si oamenii de la marketing au mirosit ca se pot face bani cu asta. Au scos camera “semiprofesionala” cu autofocus. Si practic au inventat fotograful de nunti-botezuri, si apoi alte feluri de fotografi “specialisti” care au o camera cu degete care le face toata treaba. Si din 500 de poze, scot vreo 3 bune, dar lasa nemancati o suma de oameni care ar putea sa scoata 450 de poze bune din 500. Sau care pentru 3 poze bune au nevoie sa traga maxim 4.
Apoi, ceva mai tarziu au aparut calculatoarele. Tin minte cand eram mic mergeam la mama la birou sa perforez cartele. Imi placea la nebunie treaba asta, si de la asta mi s-a tras meseria pe care o am acum. Dar pe vremea aia, ca sa ai un job in domeniul calculatoarelor, trebuia tata sa stii meserie. Sa visezi noaptea cartele perforate. Ma mandresc ca stiu sa fluier la 1200 baud si chiar sa ma sincronizez cu un modem. Apoi a venit Marketingu, si a zis “hai sa facem calculatorul personal”. Hai sa vindem un sistem de operare usor de folosit. Hai pe sistemul asta de operare sa dam posibilitatea sa facem mai multi utilizatori, si hai sa-i zicem unuia “Administrator”. Si asa au aparut “Administratorii de Sisteme de calcul”, care habar nu au care e diferenta dintre un bit si un byte. Si dupa un timp, pentru ca nu era suficient, oamenii de la Marketing au zis “hai ca se mai pot scoate niste bani din prostia oamenilor astora. Hai sa facem niste certificate cu titluri pompoase”. Si asa au aparut certificarile numite MCSE. Si pentru ca era trendy sa ai titluri, clicaitorii de maus care se credeau mari administratori de retele, s-au dus la seminarii scumpe, au dat teste pe care si copii de gradinita le luau, si si-au pus certificari in titluri. Iar cei care au crezut ca au inteles ca certificarile n-au nici o valoare, si care si-au vazut de treaba lor au ajuns sa fie “sclavii” unui MCSE-SP.
Concurent cu treaba asta, niste oameni cu scaun la cap au zis “hai sa facem o retea de calculatoare atat de intinsa, si atat de bine organizata, incat daca vine razboiul si ne distruge o parte a retelei sa nu patim nimic”. Si asa a aparut Internetul. Si alti oameni au zis “hai sa folosim internetul asta ca sa ne prezentam lucrarile stiintifice, sa le vada toata lumea”. Si asa a aparut World Wide Web-ul. Apoi oamenii de la Marketing au vazut ca e rost de bani, si au inventat Search Engine Optimization si Pay Per Click advertising. Si apoi s-au inventat consultantii si expertii in SEO si PPC. Si pentru ca nu ieseau destui bani, s-a inventat Web 2.0, si am citit recent si despre Web 3.0.
Si o suma de oameni la costum care dau din gura fara sa stie despre ce vorbesc au joburi platite cu sute de mii de euro pe an, si se dau mari inteligenti. Dar cand aduci vorba de un Borges, Miguel de Cervantes, sau chiar Shakespeare, dau din umeri, ca n-au auzit. Ca dech… fiecare cu gasca lui.
In consecinta, declar sus si tare aici dragi marketoizi ca va urasc din toata inima.
Eu. (CCNA, CCAI, CCNP, MCP, precum si alte prescurtari celebre)
