Atotstiutorul si atotputernicul, multpreaiubitul, cel dintai marinar al tarii ne-a lasat iarasi sa gustam din intelepciunea sa si sa ne ridicam din molozul intelectual in care traim. La un post de radiu, a fost prezent la o emisiune, in care, printre altele, un profesor s-a plans ca vai de salariul lui, si ca n-are ce pune pe masa. Cel mai iubit fiu al tarii 2 a zis ca nu domnule profesor, nu e adevarat, tu defapt ai un salariu mai mare decat am eu, in calitatea mea de presedinte al tarii, pentru ca daca iti imparti matale salariul tau la cele 16 ore pe saptamana pe care le lucrezi si il imparti si pe al meu la cele 16 ore pe zi pe care le lucrez eu ca presedinte, ai sa vezi ca iti iese mai bine la tine.

N-am fost niciodata presedinte de tara ca sa comentez cata munca depune conducatorul nostru, dar am fost profesor. In anul scolar 1999 – 2000, am fost profesor-suplinitor la Liceul Industrial Auto, la disciplina “Informatica”. As vrea sa explic cam cum e cu cele “16″ ore pe saptamana (defapt erau 18), platite cu salariu de profesor.

In anul de gratie 1999, pretul benzinei nu era “aliniat la preturile europene”, adica acciza nu ridicase pretul carburantilor la nivelul zilelor noastre. Conduceam pe vremea aia o Dacia 1300, proprietatea personala a prietenului meu cel mai bun, Sasha. Reusisem sa-mi “aranjez” cele 18 ore pe care le aveam pe saptamana in 2 zile, luni si marti, luni 9 si marti 9. Pentru ca nici luni si nici marti nu aveam ore intre 12 si 1, mergeam la o terasa de langa scoala (un fel de taraba de metal, cu mese de plastic, si asa mai departe) si mancam o ciorba (in general de burta), si uneori o friptura cu cartofi. Am facut socoteala la vremea respectiva si am vazut ca daca as fi fost doar profesor, mai imi ramaneau din salariu suficienti bani cat sa cumpar o paine pe zi. Nu zic ca profesorii din zilele noastre mananca la restaurante in fiecare zi de scoala, dar avand in vedere calitatea bodegii unde mancam eu, cred ca din pretul a doua mese pe saptamana mi-ar fi ajuns banii sa gatesc acasa pentru toate cele 7 zile. Nu se pune problema de platit o chirie, sau o intretinere, sau doamne-fereste sa ai bani sa iti cumperi un rand de haine sa te duci imbracat decent la scoala. Iar  un profesor debutant nu are multi clienti la meditatii, ca sa zici ca isi rotunjeste veniturile ilicit si neimpozitat (eu pe durata anului scolar, am avut o singura cerere de meditatii de la un elev, si nu la informatica – materia pe care o predam – ci la matematica. L-am propus unui alt prieten, care chiar era profesor de matematica si muritor de foame la vremea respectiva). Acum nu se mai pune problema ca profesorii sa se lafaie cum ma lafaiam eu, caci benzina e mai scumpa, si salariul (care nu cred ca a tinut pasul cu inflatia macar din 1999 pana in 2010) e mai mic cu 25%.

As vrea acum sa studiem putin si cum e cu cele 18 ore pe saptamana de care e vorba in propozitie. In primul rand, eu am avut norocul sa am un director de liceu intelegator, care sa aiba grija sa imi puna orele toate in doua zile, ca sa nu pierd pe zi cate 2 ore in trafic, ca masina lui Sasha nu era dotata cu girofar, ca autovehiculul prezidential. Apoi, din cele 18 ore pe saptamana, mai mult de jumatate ma ocupam cu predarea materii noi, iar in restul timpului evaluam (“ascultam”) ce au invatat elevii. In timpul predarii nu se putea sta jos la catedra. Ai de scris pe tabla, ai de explicat, si… nu se poate sta jos. Apoi, pe langa cele 18 ore in care esti efectiv in clasa, mai sunt si alte lucruri de facut. In fiecare saptamana, seful de catedra cerea (lucru normal dupa parerea mea) planul de ore. Ce ai de gand sa predai, ce puncte atingi, cat mai in detaliu cu putiinta, si la fiecare clasa. Eu aveam 6 clase diferite, din toti cei 4 ani de liceu. Practic 8 materii diferite (la doua dintre clase aveam o ora pe saptamana o materie, si doua ore pe saptamana alta materie). 8 planuri de lectie se fac cam in 4-5 ore. Daca iti dai silinta. Daca vrei sa le faci asa, repede, la misto, se pot face si in juma de ora. Eu nu fac lucruri la misto. Din principiu. Apoi pregatitul lectiilor. Nu poti sa te duci in clasa si sa fii luat prin surprindere de intrebarile elevilor, nu? Si daca esti profesor bun (sau macar entuziast, cum eram eu), nu numai ca te straduiesti sa acoperi tot ce scrie in manual (asta in cazul in care ai manual, tin minte ca la doua clase nu se tiparise manualul decat spre sfarsitul lui martie), dar mai si citesti articole, cauti prin reviste (google nu exista pe vremea aia, foloseam altavista , si era ceva mai greu sa gasesti lucruri interesante pe internet). Pe scurt, eu pierdeam cam doua zile – sambata si duminica (uneori si un pic din vineri) pentru pregatitul lectiei. Rotund, pentru doua ciorbe si doua fripturi pe saptamana, munceam cam 50 de ore, si mai pierdeam vreo 2 in trafic. Cand mai era de corectat cate o lucrare de control, inca si mai mult.

Comparativ, domnul presedinte-jucator (cu p mic, intentionat), numara cele 16 ore pe zi cam ca Pristanda. Doua la primarie si cu doua la scoala de fete – patru. Cu inca una la prefectura si doua la pompieri – doishpe. Si cu doua la scoala de fete, saispe’. Nu stiu daca in cele 16 ore prezidentiale se numara balaceala de dimineata si balaceala de seara, o ora – doua in total. Nici drumurile cu girofar nu e clar daca se numara. Nu imi dau seama ce face domnul presedinte in cele 16 ore, dar as vrea sa stiu. Ceea ce stiu cu siguranta e ca nu plateste chirie (am fost la el acasa cand i-am instalat fibra optica, am vazut unde sta pe banii nostrii). Stiu ca mancarea nu si-o cumpara de la alimentara – are o mica armata de bucatari platita de stat. Ca sa nu mai vorbim ca imbracamintea prezidentiala, tunsoarea, si plimbarea cu elicopterul, precum si benzina caravanei prezidentiale e platita din buzunarul public. As vrea ca domnul presedinte sa adune toate “beneficiile” suplimentare pe care le platim noi din buzunar pentru el, si pe care sunt sigur ca nu si le impoziteaza, si sa le adune la salariul lui prezidential. Si apoi sunt de acord sa imparta totalul general pe care il obtine (asadar salariul lui, al trupei care-l pazeste, al trupei care-l hraneste, costul beneficiului pe care il obtine din telefonie gratis, televizor gratis, internet gratis, mancare gratis, benzina gratis si asa mai departe) chiar si la 16 ore pe zi si 6 zile pe saptamana. Si apoi sa imparta salariul unui profesor debutant la 18 (!) ore pe saptamana (caci atat e norma unui profesor fara vechime si grade), si sa vedem care castiga mai mult. Si daca tot profesorul e ala care castiga mai mult, eu sunt de acord sa faca schimb de salarii (basescul sa ia salariul profesorului, si profesorul salariul basescului).

Nu inteleg cum inca nu s-a gandit marinarul sa le spuna profesorilor sa manance cozonac daca n-au paine.

Sa traiti bine.

Umbla zvonul in targ (sau cum se zice in americaneste “allegedly”) cum ca prin anul de gratie 2000, nu era foarte mult de lucru la IOR. Exista varianta sa se dea oamenii afara, sau exista (conform legii), varianta trimiterii oamenilor acasa, in asa-zis “somaj tehnic”, cu plata a 75% din salariul cuvenit (care salariu cuvenit era platit de stat). Nu era de lucru la IOR pentru ca nu erau contracte. Dar unul din sefi a zis ca “mai oameni buni. voi veniti la lucru, ca va gasesc eu ceva de facut, am eu niste contracte pe care le fac eu, persoana fizica, cu IOR; voi sunteti in continuare in somaj tehnic, dar va dam salariul intreg. Adica 100% in loc de 75%”.

Zis si facut. Oamenii au venit la birou, au muncit, si au primit salariul 100%. Adica aproape 100%, ca li s-a retinut o suma suplimentara pentru pensie. Intreband ei la directorul economic la vremea respectiva ce se intampla, li s-a explicat ca li se retine dupa cum urmeaza: cei 75% “bani in mana” primiti de la stat, sunt considerati la pensie ca fiind 100% salariu, deci trebuie sa se retina cota de pensie ca si cum ar lua salariul intreg. Iar restul de 25% sunt considerati “venituri suplimentare”, drept pentru care platesc si la aia cota la fondul de pensii. Carevasazica ei primesc salariul “100%”, dar platesc la fondul de pensii ca si cand ar primi 125%. Toate bune si frumoase, timpul trece, leafa merge, sefii isi fac vile.

Candva in anul de gratie 2001 (sau 2002, nu mai stiu, si nici n-am fost foarte atent la date in timpul discutiei), onor guvernul a hotarat ca e mai bine sa schimbe sistemul de pensii, si sa acorde “puncte” salariatilor. Care cand ies la pensie, pe baza de puncte, au o pensie mai mare sau (de cele mai multe ori) mai mica. Mai acana, pe la 2006, onor Casa de Pensii a hotarat sa le trimita tuturor angajatilor o documentatie din care sa rezulte la cate puncte de pensie se califica daca pana la varsta pensionarii isi pastreaza cotizatia curenta la fondul de pensii. Surpriza lor a fost sa afle ca (in marea lor majoritate, cu exceptia a cativa sefi si sefuleti) se califica la 0,3 puncte de pensie (care la o valoare curenta de 700RON pentru fiecare punct de pensie, rezulta un venit lunar dupa o viata de munca de vreo 210RON, sau 65USD. Pe luna, in fiecare luna).

Angajatii, nedumeriti de ceea ce scria pe hartie, s-au dus la directorul economic (acelasi) sa-l intrebe despre situatia pe care Casa de Pensii a trimis-o, dar li s-a inchis gura cu “nu e treaba voastra, oricum nu intelegeti”. Drept pentru care, pentru a primi raspuns in scris, au formulat intrebarea in scris, si au inregistrat-o la registratura unitatii. Si apoi dupa o luna au mai inregistrat o intrebare, tot in scris, si apoi dupa inca o luna, inca o intrebare. Si apoi au inregistrat niste intrebari in scris la Casa de Pensii, de unde au primit, in scris, raspunsul “ati platit la fondul de pensii pentru 25% din salariu, primiti pensie ca si cand ati fi avut salariul 25%”. Si apoi, s-au dus din nou la directorul economic, care de data asta nu i-a mai primit in audienta (si a continuat sa nu-i primeasca pana in zilele noastre).

Fiind convinsi ca au dreptate, oamenii (nu toti, numai 17 dintre ei) au luat “fluturasii” de salariu de unde rezulta clar ca au platit si rasplatit fondul de pensii, s-au dus la o avocata si au cotizat 2000 de RON (taxele de shmeker ale avocatei), si au fost de acord ca vor mai cotiza si 10% din ceea ce vor obtine in urma procesului pentru a da in judecata IOR-ul, si a-si primi punctele de pensie inapoi. Asta se intampla in Februarie. Februarie 2008. De atunci si pana acum, situatia se tot judeca, care mai abitir decat cine, pe la diverse judecatorii. In timp ce sefii isi fac in continuare vile.

Acum nu stiu cat e adevar in faptul ca sefii isi fac vile si cat nu. Povestea asta mi-a fost spusa de unul dintre cei 17, ca o adaugire la “mai bine nu incerci sa faci import-export cu IOR, ca daca le ceri o oferta tu fiind in SUA sau Canada, primesti preturi ca de SUA sau Canada. Mai bine iti gasesti o firma romaneasca care sa faca afaceri cu IOR la preturi romanesti, dupa care faci import-export cu firma aia”.

Si te mai intrebi de ce se traieste bine in Romania. Mai ales daca esti sef. Cu vila sau nu.

P.S.: Observ ca in ultimul timp am scris numai lucruri negative cu privire la Romania. Cand ziceam urat despre RoBlogFest, niste oameni mi-au zis ca am fite de roman plecat in strainezia, caruia ii pute totul. De aceea insist in a va ruga sa-mi trimiteti si povesti de success si lucruri de bine din tara mea de bastina, ca sa ma bucur si eu, si sa vreau sa ma intorc. Multumesc.

La sfarsitul saptamanii trecute, mascatii l-au saltat pe Becali de acasa si l-au bagat la zdup. Un pic exagerata executia, am zis la momentul respectiv, dar or sti ei ce stiu aia care au comandat-o, ca doar sunt “oamenii legii”. Apoi am citit in presa si am vazut la televizor, cum pentru judecarea cererii procurorilor ca inculpatul Becali George sa fie retinut pentru 29 de zile a fost nevoie de incatusarea acestuia (scuzati limbajul de lemn, da’ nu pot sa ma abtin). Imi si imaginez cum Gigi i-ar fi luat la pumni pe oamenii de bine care il duceau la tribunal sa-l judece. Dupa ce instanta de judecata s-a straduit sa dea decizia de retinere pentru 29 de zile cat mai tarziu in noapte (ca nu carecumva sa se poata face recurs in aceeasi zi, si sa-l prinda weekendul in puscarie), astazi s-a judecat recursul, care evident a fost respins.

Ceea ce ma nemultumeste pe mine din toata afacerea asta, nu este rezultatul final al procesiunii, ci modul in care s-a ajuns la rezultatul asta precum si documentele care au transpirat prin presa. Felul in care s-a procedat pana acum in “cazul” Becali, nu numai ca il inalta pe Gigi la rang de erou national, dar arata cat de important e sa ai relatii unde trebuie si cat trebuie. Ceea ce e si mai trist este ca pentru situatii oarecum similare, instantele noastre de judecata dau dispozitii diametral opuse. Se zice ca Gigi ar fi la mititica din cauza ca asa a vrut Popoviciu (interlop cunoscut, google stie!), pentru ca Gigi nu si-a tinut pliscul. In cazul de care e vorba in zvon, instanta a refuzat mandatul de arestare pentru 29 de zile, cu urmatoarea motivatie:

În opinia Curţii nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile legale excepţionale, care să justifice o astfel de măsură extremă, cum este privarea de libertate.
Inculpaţii sunt fără antecedente penale, cu o comportare anterioară bună, nu există dovezi că acestia s-ar sustrage procedurilor judiciare in desfasurare.
Aducerea cu mandat a inculpaţilor pentru audiere din dispoziţia procurorului de caz nu a avut la bază vreun refuz anterior al vreunuia din inculpaţi de a se prezenta la Parchet (precizare făcută în concluziile orale de procurorul de caz).
În altă ordine de idei, nu există nicio probă că lăsarea în libertate a vreunuia dintre inculpaţi ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică sau ar impieta normala desfăşurare a procesului penal.
În declaraţiile date, inculpaţii au precizat că se pun la dispoziţia organelor judiciare şi au disponibilitatea sinceră pentru aflarea adevărului.
Cel puţin în această fază procesuală şi în contextul probator existent, nu sunt temeiuri să se ignore sau să fie privită cu neîncredere atitudinea procesuală manifestată de inculpaţi.

Luand lucrurile pe rand, cumulativ nu vad nici eu conditii legale exceptionale ca sa il tii pe Becali legat. In primul rand fapta s-a petrecut la sfarsitul lui Ianuarie, si acum e Aprilie. A doua zi dupa ce s-a petrecut, Gigi s-a dus la televizor si s-a laudat cu ce-a facut. Popoviciu (cazul de unde e citata motivatia de mai sus) n-a facut decat (“allegedly”) sa se straduiasca sa ascunda faptul ca a furat terenuri in valoare de 300 de milioane, si a mai si mituit (“allegedly”) politisti si procurori ca sa musamalizeze cazul. In primul caz s-a considerat ca e pericol mare ca actiunile sa se repete (ca de, s-a intamplat odata, acu 3 luni, si de-atunci situatia parea uitata), in al doilea caz… eh… lasa ca nu e pericol social. Cate terenuri de sute de milioane o mai avea statul in jurul capitalei? Nu multe. Cati hoti mai pot gorilele lui Becali fugari prin capitala? Pai zic sa-l inchidem pe Becali.

Apoi de antecedente penale nu se pune problema. Nici la unul nici la altul. Urmariti pentru diverse dosare? Sigur, amandoi. Dar niciunul condamnat definitv, dupa stirea mea. Dovezi ca s-ar extrage procedurilor judiciare? Despre Popoviciu procurorii zic (si au convorbiri inregistrate) ca incearca sa mituiasca ca sa obtina cate un NUP. Becali zice “ma chiama la parchet? ma duc, ce-o sa-mi faca?!?”. Ei las’ ca vede el ce-o sa-i faca. Comportarea? Popoviciu face afaceri cu terenuri. Becali face afaceri cu terenuri, construieste biserici, reconstruieste sate si-si creaza imagine de salvator in randul prostimii. Chestia asta destabilizatoare nu mai poate fi tolerata, mai ales ca vin alegerile. Sa-l legam pe Becali, ca altfel cine stie cum pericliteaza realegerea alesului!

Aducerea cu mandat? La Popoviciu nefondata, ca doar nu a refuzat vreodata sa se prezinte in speta. La Becali a fost nevoie de mascati, ca altfel cine stie cu cate oi ar fi venit Gigi la proces, si i-ar fi improscat cu lapte pe procurori. La catuse, zic!

Pericol concret pentru ordinea publica? Popoviciu n-a facut nimic. Becali a prins niste hoti, si apoi le-a dat drumul, lucru care e demn de condamnat. Asadar, Becali la zdup.

In concluzie, cu scorul de 4-0, Popoviciu castiga judecata in stare de libertate, in timp ce Gigi Becali castiga 30 de zile (29+1) in arest. De pierdut pierde imaginea justitiei romane, care demonstreaza inca o data ca ala care are coaie mai mari, bani mai multi si pile mai potrivite sta acasa, in timp ce aia cu gura mare stau dupa gratii, ca deranjeaza. Tot la capitolul pierzatori se afla si presa din romania, care prefera sa trateze “scandalul Becali” pe prima pagina, si problema impozitului obligatoriu pentru IMM-uri (google, e interesant) aproape deloc, ca doar n-o sa le atragem atentia fraierilor ca guvernul le baga mana si mai adanc in buzunar.

Trist zic, pentru ca din cauza ca onor presa (a patra putere in stat, nu-i asa?) a pus destule paie pe foc ca sa genereze suficienta simpatie din partea publicului pentru Becali. Nu ma pronunt, si nu zic ca ar fi vinovat sau nu, dar dupa cum a fost prezentata situatia, si dupa cum evolueaza invatamantul in romania, nu m-ar mira in doi trei ani sa invatam la istorie despre similaritati intre Horea, Closca si Becali.

Dura Lex Talionis

Nu e foarte greu de observat, atunci cand mergi pe strada sau prin parcuri, ca statuile sunt in general mai mari decat erau oamenii (sau animalele) pe care le reprezinta. Asta e in general un lucru bun, pentru ca daca ti s-a ridicat deja o statuie, probabil esti mort de mult, si probabil personalitatea ta era de fapt mult mai mare decat statuia ce ti-a fost ridicata. Problema intervine atunci cand tu sau oamenii din jurul tau ti-au ridicat o statuie imaginara, si ajungi intr-un cerc vicios in care ego-ul ti se mareste din cauza numitei statui, care mai apoi creste din cauza ego-ului marit, care creste din cauza statuii mai mari, care mai apoi creste… ma rog, cam asta e ideea.

Cele mai recente exemple de oameni cu statui imaginare le-am gasit citind presa sportiva. Si astazi vorbesc despre Victor Piturca.

Am o echipa de club cu care tin de pe vremea cand aveam 4 ani, si la care stiam numele tuturor jucatorilor. Dar cand e vorba de meciuri internationale, sustin toate echipele romanesti la toate sporturile, pentru ca nu exista publicitate mai buna pentru tara noastra decat sportul. Unele tari au Cascada Niagara, alta are Turnul Eiffel, sau Turnul din Pisa. Noi avem manastirile din Bucovina, pe care nu le stie aproape nimeni. Si atunci, ca sa nu ne cunoasca lumea doar prin prisma mancatorilor de lebede sau a capsunarilor (adica forta de lucru ieftina, si de calitate indoielnica), si pentru ca politicienii nostrii nu sunt in stare sa rezolve nici macar o “criza” inventata de ziarele italiene, singura noastra sansa sa ne spalam obrazul este prin sport.

Cand zic ca sunt roman pe aici, lumea isi zice “oh yes… Nadia, Tiriac and Nastase…. and Hagi”.  In Italia probabil ca iti povestesc de tigani, cersetori, violatori si criminali. In Austria de lebede. Si atunci ce ramane de facut? Trebuie sa ne facem remarcati si prin altceva. Asa ca am deplasat o suma de jucatori de fotbal, ca sa aratam ca stim si altceva in afara de mancat lebede. Si stim. Nu pot sa spun ca n-avem cu cine. Din nefericire, am luat cu noi si omul cu cea mai mare statuie imaginara din lume, Victor Piturca. Si ca sa fie nenorocirea si mai mare, se intampla ca acest om sa fie “selectionerul echipei nationale”, adica omul care zice cine intra in teren si joaca, si cine sta pe banca si se uita pentru ca are parinti care sunt exagerat de guralivi si zic prin presa ca fiul lor, jucator de fotbal (nu jalon, ca altii care au “jucat”), nu merita sa fie tratat ca o carpa murdara.

Ca omul Victor Piturca are un ego mai mare decat orbita pamantului in jurul soarelui stiam. Nu e prima data cand din cauza incapatanarii si ideilor lui fixe, oameni care traiesc pentru cei 11 jucatori din teren pleaca acasa dezamagiti. Ceea ce nu inteleg eu este de ce nu s-a renuntat la deserviciile omului Victor Piturca, inca de pe vremea cand Romania avea o echipa nationala de fotbal. Nu e prima data cand, purtand fesul de antrenor, dar imaginandu-si ca este in postura de Dumnezeu, alege sa “pedepseasca” jucatori care meritau sa nu fie pedepsiti, ca sa arate cat de mare si tare e el. Si pana la urma pe cine “pedepseste”? Pe Radoi, sau pe Max Nicu? Nu. Lor salariul le merge si daca nu sunt “selectionati” sa-si rupa picioarele pentru Romania. Ba mai mult, in urma “pedepselor” aplicate de “selectioner”, ziaristii mananca o paine si vand un scandal cu ziarul, iar jucatorii isi fac publicitate gratuita. Cei pedepsiti suntem noi, cei care stam in fata televizoarelor sau cei care platim bilet (din care bani de bilet isi ia domul “selectioner” salariul) si mergem pe stadioane si strigam “Hai Romania”.

Am vazut antrenori demisi pentru ca nu au reusit decat un egal in deplasare pe terenul “rivalei de traditie”. Pe Victor Piturca nu-l poate dezscauna nimeni, pentru ca el este un Dumnezeu. Si in calitatea lui de atot-stiutor, a stiut ca nu e bine pentru echipa Romaniei sa joace la campionatul mondial din Africa de Sud. Pentru ca acolo, nu-i asa, dupa ani si ani de apartheid, acum probabil s-a ajuns sa se discrimineze albii, drept pentru care ne e mai bine asa.

Of ce bine ca avem o statuie care le stie pe toate!

Dar nu despre posturile alea vreau sa scriu. In cateva dintre comentariile care s-au facut la acele posturi mi s-a spus ca nu mai inteleg nimic din Romania, pentru ca sunt prea departe. Si motanes a subliniat ca nu este adevarat ca manelistii si hotii sunt ridicati la rang de mari personalitati ale muzicii si politicii (pentru cine citeste tot am spus, si ma repet “in timp ce oamenilor care au ceva de spus li se infunda ciorapul in gura, si lucreaza pe salarii mizere in institute de cercetare fara finantare, fac butaforii de ipsos, sau au plecat de mult din tara”). Asta e exact problema pe care vreau sa o adresez aici, si o luam pe rand.

1. Muzica.

Care sunt talentele muzicale pe care le-a dat Romania in ultimii 20 de ani (de la revolutie incoace, ca sa zic asa)? Si sa nu ne ducem pana la “talente”, ca e un cuvant care poate fi interpretat peiorativ. Cate trupe romanesti umplu o jumatate de sfert de stadion intr-un turneu… european (ma gandeam sa zic balcanic, apoi m-am sucit sa zic mondial, si am facut o “medie”)? Eu n-am auzit de nici o trupa care sa fie macar “cineva” peste granita. Sigur, am auzit de Directia 5, Taxi, Sarmalele Reci, Parazitii, BUG Mafia, Pasarea Colibri, Timpuri Noi, Vita de Vie (si incerc sa mai imi aduc aminte si alte nume de rezonanta locala – nu sunt fan al vreunei formatii de aici, incer sa-mi amintesc de trupe de care mi s-a parut ca au ceva  de spus in muzica si/sau versuri). Finlanda, care are o populatie de 5 milioane de locuitori, deci un sfert din populatia Romaniei a dat in ultimii 20 de ani cel putin o formatie. Eu de una am auzit. Ii zice Nightwish.  Si desi nu stiu sa fi concertat vreodata prin America, colegii mei mancatori de hamburgeri stiau de cine vorbesc prima data cand am mentionat numele.

Am pretentia (ingamfarea, infatuarea, sau oricum altcumva vreti sa-i ziceti) ca sunt destept. Am facut un liceu tare, si am intrat la ce facultate (de stat) am vrut eu din prima,  fara o singura ora de meditatii si fara ca cineva – oricine din familia sau cunoscutii mei sa cunoasca pe cineva din angajatii facultatii. Am defectul ca sunt un snob intelectual, si nu tin aproape persoane pe care le consider inferioare mie din punct de vedere al inteligentei. Si cu toate astea, acum 5 ani, la mine la nunta, unul dintre invitati a cerut sa se cante o manea (n-am putut sa-l refuz, caci obiceiul cere sa-i dai celui care fura mireasa ce vrea, dar nici n-am mai vorbit cu el de atunci, cu toate ca “baiatul si fata mea e o valoare”).

Fuhrerul de la compania la care prestez (austriac, actualmente rezident in SUA), a fost in vizita in Romania vara trecuta la nunta unui fost angajat, si apoi a vizitat biroul din Cluj, unde lucreaza pentru noi o echipa foarte buna de programatori (iarasi, oameni destepti). M-am plimbat mai prin iarna cu masina lui pe post de “al doilea sofer” pana la mama naibii, ca la 5 ore de condus in total. Omul, bine intentionat, a vrut sa-mi de sa ascult niste “muzica romaneasca” pe care a adus-o cu el din Romania (carevasazica sa-mi trezeasca nostalgii). Vali Vijelie, Sorinel Pustiu si Adi Minune. Omul nu-mi cunostea adversitatea fata de manele, caci preferintele muzicale mi le tin in general pentru mine, si a fost oarecum surprins sa afle ca eu nu consider aia muzica reprezentativa pentru Romania, cu toate ca momentan ce cea mai bine vanduta. La intoarcere i-am pus sa asculte Rapsodia Romana (nu aveam nimic altceva romanesc).

In concluzie, din cauza intoxicarii constante cu asa-zisa muzica, pana si oamenii destepti care inca sunt in Romania se simt in largul lor si asculta manele. Si este vina noastra, a tuturor, ca am permis intoxicarea asta. E inutil sa vorbesc despre gusturile muzicale ale “maselor”, pentru ca la noi se aud aia care tipa cel mai tare. Si in general aia cu gura cea mai mare sunt aia care au cel mai putin de spus. Cocalarii si pitipoancele.

2. Politica

Pe principiul hotul neprins e negustor cinstit ni s-au bagat pe gat (si am acceptat) tot felul de oameni in politica. Si ei “s-au ales” pentru ca au avut bani cu care sa faca campanie electorala. Si au avut bani sa faca campanie electorala pentru ca (in marea lor majoritate) i-au furat, sau au fost “sponsorizati” de alti oameni care au furat si au vrut sa stea in umbra, nederanjati, sa fure in continuare. Aici, guvernatorul statului New York, un om foarte influent si important de altfel, a fost nevoit sa demisioneze pentru ca s-a aflat ca avea o relatie extraconjugala cu o prostituata de lux. In Romania, presedintele tarii are un apartament intr-o vila pe care si l-a repartizat pe vremea cand era primar, si pe care ulterior l-a cumparat la pret de nimic. Aici, candidatul pentru functia de ministru de finante (secretary of treasury) a fost nevoit sa isi retraga candidatura dupa ce s-a aflat ca nu si-a platit toate taxele la timp. In Romania, seful spionajului din Ministerul de Interne (cred ca MI, vorbesc de seful de la 2 si-un sfert) a fost arestat la 10 zile dupa numire pentru ca s-a ajuns la concluzia ca trebuie trimis in judecata pentru un dosar de coruptie. Care dosar era in lucru (omul urmarit de DNA) la vremea cand a fost nominalizat si apoi numit. Inutil sa mai mentionez de termopanele lui Nastase, petrolul lui Patriciu si alte afaceri descoperite a fi curate ale primului motociclist al tarii.

Cum ajung astfel de oameni sa fie alesi? Foarte simplu. Cei care au puterea in stampila, n-o folosesc. Nu se duc la vot. Din 1990 si pana in 2005 (cand am plecat din tara) am stampilat cu fiecare ocazie, si am tarat la sectia de votare pe toti oamenii pe care i-am putut tara, indiferent daca am fost de acord sau nu cu opinia lor politica. Pentru ca daca nu votezi, nu contezi.

Avem un presedinte, vreo 20 de ministrii, cam patru sute de parlamentari si zeci de mii de primari, prefecti, subprefecti, directori de agentii si directii. Dintre astia, probabil cateva zeci de oameni cinstiti, majoritatea ajunsi in posturi din greseli de algoritm.

Si atunci, cum sa spun ca manelistii si hotii n-au ajuns muzicieni si/sau politicieni de valoare?

Tot in comentariile de la ultimele doua posturi mi s-a spus ca fiind departe de tara, am pierdut legatura cu realitatea. Eu sunt de parere ca dimpotriva, fiind iesit din ciorba in care eram amestecati cu totii, am o perspectiva mai buna, si cearta Mihaelei Radulescu cu ziaristii de la Libertatea nu mai e chestie de prima pagina. Nici macar de anunt la pagina 40. Iar in ceea ce priveste “doar o anumita parte a presei se deda la sporturi gen curling”, il invit pe Andix (actualmente in canada, dar cu state de plata in presa romaneasca o vreme lunga) sa scrie aici pe blog si sa zica cum e. Ca e la prima mana, nu la a 7-a ca la mine, sau ca la unii dintre comentatori.

Si da, am sa revin intr-o zi in Romania, pentru ca eu cred in Romania mea. Cred ca vom ajunge intr-o zi sa apreciem valorile, si sa stim cine e Corneliu Baba, George Enescu, Mircea Eliade, Toma Caragiu sau Elisabeta Bostan. Eu la ACEA Romanie am sa ma intorc, nu la Romania lui Gigi Becali, Adi Minune, Nicoleta Luciu sau Miron Mitrea. Si da, sunt un visator, dar daca iti doresti cu adevarat un lucru, pana la urma are sa se intample.