Compania pentru care cu drag si sarg prestez aici peste mari si tari a fost fondata de un om. Acest om nu e la prima lui companie de webhosting, a mai avut una, pe care a deschis-o cand avea 16 ani si era la liceu in Austria. Cum era greu la vremea respectiva sa ia bani de la clientii americani fara a avea un cont intr-o banca americanca, si-a luat un partener american. Cam la fro 3 ani de la infiintarea respectivei companii, pe vremea cand aveau aproape un milion de dolari cash in banca, zero datorii si un rulaj anual de 8 milioane, respectivul partener american i-a pus in vedere omului nostru ca el nu are practic nici o dovada ca firma e si a lui, asa ca el (americanu) o sa-l dea afara pe omul nostru. Zis si facut. Asta se intampla cam in noiembrie, si in iunie anul urmator, compania americana inglodata in datorii si fara omul de care vorbeam a dat faliment.

Omul nostru nu s-a lasat doborat de un mic esec, si cu cinci mii de dolari in cont si domeniul pe care a reusit sa-l recupereze de la firma veche a pornit o noua companie (asta la care ziceam ca prestez cu drag). Si s-a jurat ca nu-si mai ia parteneri niciodata. Se face insa ca omul nostru sa aiba pe langa parinti si inca doua rude de gradul intai in familie, respectiv o sora mai mica cu 3 ani si un frate mai mic cu 5 ani. Si se face ca la vremea respectiva, fratele cel mic si sora erau pe cale sau tocmai terminasera liceul. Asa ca, neavand ce face, omul nostru (caruia ii vom spune fratele cel mare de acum in colo), i-a angajat la companie, incepand de jos, dar cu o rapida ascensiune pe scara ierarhica, pe masura ce invatau ce si cum. Intre timp insa, parintii au inceput sa indoctrineze fratii mai mici, si sa-l santajeze sentimental pe fratele cel mare cum ca nu se poate ca fratii mai mici sa nu fie si ei patroni la companie, ca doar n-or sa munceasca ca sclavii la compania fratelui mai mare (in paranteza fiind spus, parintii arabi si-au crescut copii in ideea ca angajatii vor incerca sa-i fure, si nu trebuie sa li se acorde incredere, ba mai mult, angajatii sunt dispensabili, si trebuie tratati ca atare. Si mai mult, salariile fratilor cei mici au fost de la inceputul inceputului de peste 50k/an, si au ajuns pana la sume din 6 cifre de-a lungul timpului. Cati dintre voi ati avut salarii d’astea cu liceul proaspat terminat?).

Cam la vreo doi ani de la inceputul celei de-a doua companii, parintii au pus piciorul in prag si au zis ca daca fratii mai mici nu primesc macar 49% din companie, inseamna ca fratele cel mare nu-i merita si ca sa-si ia bagajele sa se mute din casa parinteasca (de unde de altfel se mutase de mult) si sa nu mai calce pe acolo, caci ei nu mai sunt familia lui. Cum fratelui cel mare nu-i pasa prea mult cat din companie detine atata timp cat poate sa-si realizeze visul de a crea o mare corporatie, a zis la momentul respectiv ca nu numai ca le da 49% cat au cerut parintii, ci doua treimi din companie (cate o treime la fiecare), si ii si pune sefi peste finante (pe fratele cel mic) respectiv tot ce are legatura cu relatiile cu clientii (pe sora), si le da si un bonus la salariu cat sa ajunga la 100000 pe an. Si compania a continuat sa existe, si a mers bine. De cand cei doi frati mai mici au devenit patroni, ritmul de crestere s-a incetinit, dar investitiile in infrastructura au fost mai mari, asa ca daca acum am reveni la o crestere de 100% pe an am putea sa o sustinem fara investitii majore cel putin 3-4 ani. Deci sa nu se inteleaga gresit, nimeni nu zice ca fratii mai mici au facut treaba rea.

In urma vreo doi ani, fratele cel mare s-a hotarat ca a venit timpul sa facem urmatorul pas cu compania, sa o crestem si sa introducem lucruri noi, cum ar fi servere dedicate, colocare, precum si alte servcii conexe. Cu chestia asta fratii mai mici nu au fost de acord, drept pentru care fratele cel mare a zis bine, nu-i nimic; in contractul pe care l-am semnat cand v-am dat 66% din actiuni scrie ca pana in anul 2010 inclusiv eu primesc 74% din dividendele pe care compania le produce. Cu toate astea, v-am dat voua doua treimi, drept pentru care imi datorati bani. Nu iau bani de la voi, dar o sa iau vreo 300k din companie in contul dividendelor pe anul urmator, si pornesc o companie noua, in care fac ce am eu de facut. Cand noua companie o sa fie infloritoare, o sa va dau si voua actiuni in ea, in contul actiunilor pe care le aveti la compania actuala. Si daca noua idee nu merge, n-am pierdut decat 300k, suma care este echivalenta cu profitul companiei existente pe vreo 7-9 saptamani. “Si o sa ne dai 66% din noua companie, nu?” au intrebat in cor fratii mai mici, la care fratele mai mare a zis “nu, evident ca nu”; si apoi le-a explicat ca nici el nu are de gand sa pastreze mai mult de 10% din noua companie, ci va da actiuni si parti sociale unor eventuali parteneri care vor aduce multi bani in companie, precum si angajatilor companiei care aduc un aport semnificativ la dezvoltarea noii companii. Discutia asta le-a luat mintile fratilor cei mici, care au inceput sa spuna in stanga si in dreapta (a se citi: parintilor) cum fratele cel mare vrea sa-i fure, sa le ia mancarea de la gura, si asa mai departe.

Sub amenintarea ca “daca nu faci cum zicem noi, noi te lasam cu fundu in balta cu compania ta cu tot”, fratele cel mare a tot dat inapoi si a zis ca bine, nu fac, pana cam prin martie anul trecut, cand de altfel ne-am mutat cu arme si bagaje din fundu kfc-ului taman in patria castanelor rosii (google for OSU, Buckeyes). Cu un datacenter mult mai mare, cu infernet la pret mult mai mic, si cu o multime de alte facilitati in noua locatie, ideea de a extinde biznisu a venit din nou, si din nou le-a fost pusa pe masa fratilor mai mici care au zis “pai daca afacerea curenta merge si e profitabila, de ce sa facem alta?”, la care fratele cel mare a raspuns cu “asa a zis si un mare producator de carute cand un oarecare domn Ford i-a propus sa faca un biznis nou, cu carute fara cai”. Dar nu s-au inteles din nou, si mai mult, cand fratele cel mare a decis sa-si promoveze din nou pe scara ierarhica fratii mai mici, practic el ramanand cu titlu onorific de CEO in timp ce ei ar fi avut titluri mai mici dar practic atributiile necesare pentru a lua absolut toate deciziile in companie, au incercat o “mica” revolutie. Si cand zic “mica”, zic ca au incercat sa-l debarce pe fratele al mare de la firma, si sa il forteze sa le vanda actiunile lui la un pret de 7 milioane. Lucru cu care fratele cel mare n-a fost de acord, intru cat zice el ca banii nu-l intereseaza, ci sa-si indeplineasca visul.

Contractul pe care cei trei frati l-au semnat cand fratele cel mare le-a dat 66% din companie mai avea si alte prevederi pe care nu le-am mentionat pana acum, si anume ca nici o decizie de schimbare a echipei manageriale nu poate fi luata decat cu acordul tuturor actionarilor (deci practic daca ai 99.99% din companie nu poti sa decizi schimbarea CEO-ului), si in plus daca cei doi frati mai mici iau decizii care sunt impotriva intereselor companiei pana la sfarsitul anului 2010, sau daca isi reduc activitatea in mod vizibil pana la acelasi termen, fratele cel mare le poate lua actiunile inapoi pe degeaba. In plus, oricare dintre ei pleaca, actiunile ii revin automat fratelui cel mare. Se vede asadar de ce nu s-a putut intampla revolutia planificata de fratii cei mici si (zic eu) necopti. Cand revolutia a esuat, fratele cel mare a zis “stiti ceva, io m-am saturat de fitele voastre, asa ca ori imi dati actiunile inapoi si eu continui sa va platesc salarile de 180k pe an indiferent daca munciti sau nu, ori va dau in judecata si-mi iau actiunile inapoi oricum”. Intr-un access de grandomanie si “n-am eu nevoie de mila ta”, fratele cel mic a semnat la sfarsitul lui iunie o hartie prin care isi dadea demisia si transfera actiunile fratelui cel mare pentru 1 dolar, si cerea in schimb sa-i fie platite studiile in continuare, si sa i se pastreze un salariu de macar 30k. Fratele cel mare nu a facut nici o modificare in salariul fratelui cel mic, si i-a preluat toate atributiile, cu toate ca nu a facut demersurile necesare de a prelua actiunile in austria. Fratele cel mic a plecat in vacanta de prin iunie pana prin octombrie prin america de nord.

Lucrurile pareau ca o iau pe un fagas normal, si ne pregateam sa introducem noi produse in meniu pentru clienti, cand in noiembrie fratele al mic a revenit la companie si a zis ca el vrea sa-si vanda actiunile, ca n-are destui bani, ca trebuie sa-si continue scoala, si ca scrie la registrul din austria ca are 33% din companie. Sora a zis si ea ca s-a cam plictisit, asa ca s-au dus impreuna la fratele cel mare (pe care la “discutia” din iunie il dadusera afara din casa pe care el o cumparase pentru toti trei) si i-au zis ca vor sa plece si sa le dea bani. Si au aranjat ei de comun acord ca fratele cel mare sa le dea cinci milioane, dintre care 500000 pe loc, si restul cate minim 60000 pe luna, cu 5% dobanda pana la plata totala. In plus, mercedesul ei si mustangul lui (cumparati cu banii companiei) sa le fie transferati, casa din columbus, precum si toate proprietatile din austria, vize pentru ei doi si sotul sorei, precum si taxe de scoala pentru oricare dintre frati, la orice scoala si oricand ar vrea sa se duca. Deci rotund totalu general batea spre zece milioane ca valoare, dintre care vreo 6 milioane jumate cash. Spre surprinderea mea (care stiam de lucrurile astea, dar doar “neoficial”), fratele cel mare a zis “bine ma, va dau tot ce vreti, numa carati-va odata”. Acestea fiind zise, fratii ai mici au convocat o intrunire cu toti managerii din companie, intalnire in care l-au pictat pe fratele al mare in cele mai negre culori, au explicat despre cum vrea sa le ia si pielea de pe ei, si ei in consecinta pleaca, in conditiile exprimate mai sus. Fratele cel mare n-a vrut decat sa stie daca tre sa se ocupe el de contract, sau se ocupa fratii ai mici de contract, iar fratele mai mic a replicat ca el nu are incredere, ca o sa puna el avocatii sa discute ce si cum, si o sa-i trimita contractul.

In urma acestei intruniri, fratele cel mic si-a luat catrafusele, a plecat in austria, si credeam ca lucrurile s-au stabilit. In momentul in care s-a luat o decizie de catre fratele cel mare si in 5 minute sora a decis fix pe dos (cu privire la ora unui meeting), eu l-am urmat pe fratele cel mare, lucru care a trezit numeroase discutii, si chiar amenintari (pe care le-am ignorat) din partea sorei. Vreo doua saptamani mai incolo, prima varianta de contract a aparut. Iarasi, nu stiu nimic “oficial”, dar contractul, pe langa cele discutate mai mentiona ca fratele cel mare sau compania trebuie sa le plateasca fratilor cei mici asigurare medicala si dentara pe viata, fratii cei mici nu returneaza actiunile pana cand plata completa nu a fost efectuata, de asemenea ei au access in orice moment la lista tuturor clientilor companiei precum si la adresele lor de contact (email si adresa fizica), ca fratele cel mare trebuie sa instituie un board de directori care sa conduca compania pana la efectuarea tuturor platilor, si ca ei pot schimba membrii acestui board dupa voia lor, si daca li se pare la vreun moment dat ca fratele cel mare nu a efectuat o plata la timp, ei se pot intoarce si pot prelua controlul companiei in orice moment, si fratele cel mare va trebui sa demonstreze in instanta ca platile au fost facute pentru a-si recapata job-ul.

Cat de slab de inger si de sensibil la relatiile cu familia sa fii, dar fratele cel mare n-a putut accepta gluma asta de contract. Cu toate astea le-a spus ca accepta majoritatea clauzelor, cu mentiunea ca actiunile celor mici vor fi plasate intr-un “trust fund”, care va administra dividendele pana la plata completa, si ei vor capata procent din dividende la sfarsit, ca lista clientilor nu o pot primi decat daca semneaza ca nu pornesc nici un fel de companie care sa faca competitie companiei curente sub nici o forma, si ca daca isi doresc sa revina cand li se pare ca nu s-a efectuat o plata la timp si el nu se poate intoarce decat prin instanta, atunci trebuie si ei sa nu poata reveni decat tot prin instanta. Mi se pare ca fratele cel mare le-a facut fratilor mai mici mai multe concesiuni decat mi-as face eu MIE, si faptul ca le-a pastrat salariile intacte (180k pe an, da?) e deja enorm.

Cum nu s-au putut intelege in nici un fel asupra contractului, fratele cel mic s-a hotarat sa se intoarca din austria si sa incerce sa “preia controlul companiei”. Pana in acest moment, nimeni in afara de mine si de inca un manager nu stia de demisia lui, iar el credea ca nimeni nu stie. Zis si facut. A venit joia trecuta (deci cam acum 10 zile), si a convocat o sedinta cu toti managerii, mai putin fratele cel mare. Defapt n-a convocat-o el, ca nu m-as fi dus, a convocat-o sora. Si in sedinta asta a zis ca ei nu s-au inteles la contract, ca fratele cel mare da inapoi fata de ce s-a stabilit in urma cu doua luni, si ca el vine sa preia compania si sa-l dea afara pe fratele cel mare, in care nu se poate avea incredere. Noi (toti managerii) i-am spus ca sa nu vina, ca el creaza tensiune suplimentara. Ca daca nu s-au inteles la contract si daca e adevarat ca fratele cel mare da inapoi, sa-l cheme in sedinta si sa-l tragem NOI, managerii la raspundere, ca pana la urma compania nu poate exista fara noi. Ca daca s-au inteles in mare si e chestie de mici amanunte, iarasi sa-l cheme si sa discutam amanuntele cu totii si sa-i ajutam sa ajunga la un consens, dar oricum, cat timp contractul de care s-a vorbit in urma cu 2 luni mai e pe masa, sa nu se intoarca, caci nu poate face decat rau. Fratele cel mic, si cu sora care-i tinea isonul a zis ca nu si nu ca nu se poate, ca el se intoarce, si ca nu-l intereseaza. Si capetele celor care nu-l asculta vor zbura, dar nu pune nici o presiune pe noi pe manageri, noi sa facem cum credem ca e mai bine. Dar sa fim gata sa suportam consecintele. Intrunirea asta a durat vreo 3 ore, si nu cred ca am vazut lucruri mai patetice si mai stupide decat asta.

Dupa ce fratii mai mici au plecat, managerii care nu stiau mare lucru din poveste nu mai stiau ce si cum si unde sa creada. Asa ca le-am propus sa mergem peste fratele cel mare si sa-l punem sa ne prezinte situatia. Zis si facut. Cu arme si bagaje am convocat o intrunire la fratele cel mare acasa. Si l-am intrebat care este situatia. Moment in care fratele cel mare a prezentat acordul prin care el le dadea actiuni fratilor mai mici, in care se spunea ca nu se pot lua decizii fara acord unanim, acordul unanim al celor 3 frati care-l faceau pe fratele cel mare CEO-ul companiei, demisia fratelui mai mic, precum si toata corespondenta dintre ei de la inceputul conflictului pana in prezent, inclusiv versiuni de contract de returnare a actiunilor, cu toate clauzele de care mai ziceam mai sus. Si concluzia noastra, a managerilor, a fost urmatoarea:

• fratele cel mic trebuie sa fie oprit cu orice pret sa vina sa tulbure apele
• fratele cel mare trebuie sa puna piciorul in prag si sa scoata compania din mizeria spre care se indreapta
• toti managerii, fara nici un fel de ezitare sustinem fratele cel mare

In concluzie, in ziua urmatoare, intr-o actiune concertata contabila sefa a anulat accesul in banca a fratelui mai mic, eu i-am sters adresa de email si i-am blocat accesul la intranet (nu mai e angajat al companiei, nu?), un alt manager care se ocupa de securitatea cladirii i-a blocat accesul in cladire, iar cei care se ocupa de telefonie i-au dezactivat interiorul. Cu privire la sora nu s-a intamplat nimic, iar decizia de comun acord a fost sa i se respecte toate cererile care nu contravin deciziilor deja luate. Sora insa, vazand ce i s-a intamplat fratelui mai mic n-a stat sa verifice ca ea are toate drepturile in continuare active, a concluzionat ca ne-am revolutionat si impotriva ei si a plecat plangand cu lacrimi de crocodil. Atat direct (am vazut emailul), cat si prin intermediul avocatiolor, fratele cel mare le-a transmis fratilor cei mici ca oferta pentru actiunile lor este in continuare pe masa, asa cum a fost discutata anul trecut (adica fara mizeriile introduse de ei in contract), si ca le va trimite un contract facut de avocatul lui in urmatoarele doua zile. De asemenea, si-a cerut scuze (de ce oare nu stiu) pentru actiunile luate impotriva fratelui mai mic, explicand ca nu el, ci noi, managerii am luat decizia asta pentru binele companiei, si ca o asteptam pe sora inapoi la munca. Drept raspuns, cei mai mici dintre frati au trimis un email tuturor angajatilor companiei, spunand ca au fost dati afara ilegal, iar avocatii lor au trimis un email avocatilor fratelui cel mare spunandu-i ca-l asteapta puscaria pentru ceea ce-a facut.

Concluzionand ca asta inseamna ca nu mai e nimic de facut, fratele cel mare s-a dus in austria sa dea drumul tavalugului legal, si conform tuturor avocatilor pe care i-a consultat, nu poate sa nu castige procesul. In concluzie, sora si fratele cel mic se vor alege cu praful de pe tobele mele de acasa. Pe care cu drag il voi impacheta si il voi trimite. Intrebarea care ma macina pe mine e insa… cat de prost trebuie sa fii sa dai cu piciorul la 5 milioane pe care le-ai obtinut pentru ca fratele tau a decis ca vrea muschii lui sa ti le dea? Categorisesc actiunile lor la rubrica “aiti managerul” si nu mai am de zis decat

S-a sters.